Cum puteţi verifica dacă medicul care urmează să vă consulte sau opereze are dreptul să profeseze în România

După cazul falsului chirurg italian, Matteo Politi, acuzat că a operat în mai multe clinici private din Bucureşti, alte cazuri de acest gen, ar fi bine să verificaţi statusul unui medic înainte de o a efectua o vizită la respectivul medic.

Urmărește
11869 afișări
Imaginea articolului Cum puteţi verifica dacă medicul care urmează să vă consulte sau opereze are dreptul să profeseze în România

Cum puteţi verifica dacă medicul care urmează să vă consulte sau opereze are dreptul să profeseze în România

Colegiul Medicilor din România are organizat pe site-ul instituţiei un registru unde veţi putea căuta care este statusul unui medic din punct de vedere profesional.

În acest registru vor apărea informaţii despre judeţul de apartenenţă la Colegiul Medicilor, numele, statusul şi specialitatea.

Registrul poate fi accesat AICI.

La accesarea site-ului Registrul Medicilor din România veţi fi întâmpinaţi de următorul mesaj:

“În vederea utilizării acestui website, vă rugăm să tineţi cont de următoarele aspecte:

·  Datele disponibile pe această pagină au caracter informativ şi sunt actualizate periodic.

·  Datele publicate pe această pagină nu reprezintă starea de fapt a situaţiei membrilor, aceasta putându-se confirma numai de către colegiul teritorial al cărui membru este medicul.

·  Datele publicate pe site-ul Colegiul Medicilor din România au fost colectate, verificate, introduse şi actualizate de colegiile teritoriale ale medicilor.

·  Responsabilitatea asupra conţinutului datelor revine în exclusivitate colegiilor teritoriale ale medicilor.

·  Dreptul de a modifica şi transmite datele în vederea afişării de către Colegiul Medicilor din România aparţine colegiilor teritoriale ale medicilor.

·  În cazul în care datele nu corespund realităţii/ situaţiei actuale, medicul se poate adresa în scris colegiului teritorial. Refuzul înscrierii, al reînscrierii sau al menţinerii datelor în Registrul unic al medicilor se contestă de către medic la consiliul colegiului teritorial al cărui membru este.”

Pe acest site puteţi căuta un medic după nume, prenume sau codul de identificară profesională.

După verificare, în dreptul rubricii status va apărea unul dintre următoarele statusuri: activ, inactiv, fost membru, neconfirmat.

Legenda pusă la dispoziţie de site-ul colegiului medicilor are următorul cuprins:

“Activ - status acordat medicului membru al C.M.R. care îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei;

Inactiv - status acordat medicului membru al C.M.R. care nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei;

Fost membru - medicul care a deţinut în trecut calitatea de membru al C.M.R.;

Neconfirmat - datele medicul trebuie validate direct de către Colegiul Teritorial al cărui membru este.”

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici