Cum să devii angajat de închiriat. Vezi aici unde poţi lucra şi ce salarii se dau
Pentru a evita birocraţia încetării contractelor de muncă, dar şi pentru a funcţiona cât mai eficient, din ce în ce mai mulţi patroni apelează la "leasingul de personal", adică preferă să facă angajări pe o perioadă de 3-6 luni în loc să semneze un contract pe o perioadă nedeterminată, informează Gândul.

Cum să devii angajat de închiriat. Vezi aici unde poţi lucra şi ce salarii se dau (Imagine:Vlad Chirea/Mediafax Foto)
În România, acest fenomen este încă la început, dar capătă amploare pe zi ce trece. Cel puţin aşa susţin firmele la care apelează patronii pentru a lua în leasing angajaţi, care spun că, în Europa, procentul de angajaţi de închiriat în total urcă şi până la 5%, în timp ce la noi e de sub 0,1%.
"Leasingul de personal va continua să crească în România, nu pentru că ar fi o măsură anticriză, ci pentru că este un sistem prin care companiile îşi pot bugeta costurile cu personalul mai eficient şi pot astfel să evite costurile cu forţa de muncă atunci când nu au comenzi de la clienţi", a declarat pentru Gândul Bogdan Florea, director general Trenkwalder Sobis, companie specializată în furnizarea de forţă de muncă prin acest sistem.
Citeşte mai multe pe www.gandul.info
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

