Prima pagină » Social » COPAC, despre suspendarea tratamentelor şi operaţiilor: Pacienţii cronici vor plăti, unii cu viaţa

COPAC, despre suspendarea tratamentelor şi operaţiilor: Pacienţii cronici vor plăti, unii cu viaţa

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) cere autorităţilor să revină asupra deciziei de închidere a spitalelor pentru pacienţii cronici.
COPAC, despre suspendarea tratamentelor şi operaţiilor: Pacienţii cronici vor plăti, unii cu viaţa
Cosmin Pirv
05 oct. 2021, 14:37, Social

Reprezentanţii COPAC se declară revoltaţi de modul în care autorităţile au decis să blocheze internarea pacienţilor cronici: „Chiar dacă ei poate nu sunt o urgenţă majoră, vor deveni cât de curând dacă nu au acces la îngrijiri medicale şi monitorizare”.

„Reamintim autorităţilor că 88% dintre pacienţii trataţi cu cancer au decedat în 2020, potrivit unor date şi declaraţii oficiale şi 25% dintre pacienţii cu boli cardiovasculare nu au mers deloc la medic, potrivit unui studiu COPAC”, susţin aceştia.

„Mi se pare o lipsă de responsabilitate din partea autorităţilor să închidem din nou spitalele pentru pacienţii cronici. Pandemia nu va pleca aşa uşor, iar pacienţii cronici vor plăti, unii chiar cu viaţa. În plus şi statul va plăti de 2-3 ori mai mult pentru a le trata ulterior complicaţiile. La aproape doi ani de la începerea pandemiei, noi găsim aceeaşi soluţie ca la început să închidem spitalele, în condiţiile în care acum este demonstrat ce decizie nocivă a fost”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.

COPAC solicită autorităţilor să revină asupra deciziei, să găsească alte soluţii pentru bolnavii de COVID şi să nu pună în pericol viaţa pacienţilor cronici.

Spitalele publice suspendă pentru 30 de zile operaţiile şi tratamentele care nu sunt urgente, a anunţat luni secretarul de stat Raed Arafat.

„Suntem nevoiţi să emitem un ordin de 30 de zile care prevede că, începând cu data emiterii acestuia, managerii spitalelor publice cu paturi dispun măsuri de suspendare a internărilor pentru operaţii şi tratamente care nu reprezintă urgenţă şi care pot fi reprogranate”, a declarat Raed Arafat.