Cum se rezolvă problema ochilor uscaţi. În lume, una dintre 3 persoane prezintă această suferinţă
Disconfort ocular precum arsuri, uscăciune, fotofobia şi senzaţia de nisip în ochi sunt simptomele tipice ale sindromului de ochi uscat, o boală adesea subestimată, dar din ce în ce mai răspândită.
Ochiul uscat afectează unul din 3 oameni în lume, iar raportul se tot măreşte din cauza prea mult timp petrecut în faţa computerelor şi smartphone-urilor, precum şi din pricina poluării. Potrivit unei cercetări internaţionale, posibilele remedii pentru ameliorarea tulburării ar putea include şi exerciţiul fizic regulat.
Studiul tocmai publicat în jurnalul Experimental Eye Research, coordonat de specialişti canadieni de la Universitatea din Waterloo, a evidenţiat că după o activitate fizică aerobă (cum ar fi mersul pe jos, alergarea sau joggingul, mersul cu bicicleta, înotul, schi, bicicletă sau bandă de alergare) măresc atât producţia, cât şi calitatea secreţiei lacrimale, stratul de lichid care udă structurile anterioare ale ochiului, pentru a-l lubrifia corect.
„Un strat bun de lacrimi este esenţial pentru a permite ochiului să aibă o vedere bună. Fără acel lichid, ochiul nu s-ar putea mişca”, spun specialiştii canadieni.