- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.05.2019, 18:24)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cum şi unde votează românii din Diaspora
MAE a anunţat că a organizat în străinătate un număr de 441 de secţii de votare pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, cele mai multe fiind în Italia, Spania şi Republica Moldova.
Urmărește
1082 afișări
#euromania Cum şi unde votează românii din Diaspora
Secţiile de votare sunt organizate în sediile misiunilor diplomatice şi consulare ale României, în sediile institutelor culturale din străinătate, în cadrul consulatelor onorifice, dar şi în alte locaţii.
Cele mai multe secţii de votare sunt organizate în Italia (76), Spania (50), Republica Moldova (36), SUA (31), Marea Britanie (29), Germania (25), Franţa (17), Austria (9), Belgia (8)”, au transmis reprezentanţii MAE.
De asemenea, Ministerul de Externe anunţă că lista secţiilor de votare a fost stabilită pe baza propunerilor misiunilor diplomatice ale României, care au ţinut cont de consultările cu comunităţile româneşti din străinătate, de solicitările acestora de organizare a unor secţii noi şi de evaluarea modului în care s-au desfăşurat procesele electorale anterioare în străinătate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Prin urmare românii care au domiciliul sau reşedinţa în afara ţării sau dacă în ziua votului se află în străinătate pot vota la orice secţie de votare organizată în străinătate, fiind înscrişi în listele electorale suplimentare.
Pentru ambele scrutine votarea începe la ora 7.00 (ora locală) şi se desfăşoară până la ora 21.00 (ora locală), când secţia de votare se închide. Alegătorii care la ora 21.00 (ora locală) se află în sala în
care se votează pot să îşi exercite dreptul de vot.
Alegerile europarlamentare şi referendumul naţional se vor desfăşura în aceleaşi secţii de votare. Alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate.
Prezenţa la vot va fi consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin. Alegătorii pot opta să îşi exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutine.
Dacă alegătorul a optat să voteze doar pentru alegerile europarlamentare va primi 1 buletin de vot. Dacă alegătorul a optat să voteze doar pentru referendum va primi 2 buletine de vot, aferente celor 2 întrebări. Dacă alegătorul a optat să voteze pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendum va primi 3 buletine de vot.
Se poate vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: - cartea de identitate; - cartea de identitate provizorie; - buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic; - paşaportul diplomatic electronic; - paşaportul de serviciu; - paşaportul de serviciu electronic; - paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; - paşaportul simplu temporar; - carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).
Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români aflaţi în străinătate sau de cetăţenii români domiciliaţi în străinătate.
Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie şi nici nu se utilizează cărţile de alegător.
Cetăţenii români cu drept de vot care la data de 26 mai 2019 se află în străinătate pot vota la oricare dintre cele 441 de secţii organizate de MAE în afara ţării, atât pentru Parlamentul European, cât şi pentru referendumul naţional. Fiecare alegător are dreptul la un singur vot în cadrul aceluiaşi scrutin. Votul este universal, secret, direct, egal şi liber exprimat.
Potrivit prevederilor legale aplicabile, nici în cazul alegerilor pentru Parlamentul European, nici în cazul referendumului national nu se votează prin corespondenţă, nu se votează pe baza titului de călătorie, nu se utilizează cărţile de alegător şi nu este necesară înscrierea cetăţenilor români în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă sau domiciliu din străinătate.
În cazul ambelor scrutine cetăţenii români pot vota în baza unui act de identitate românesc valabil.
MAE recomandă cetăţenilor români care doresc să-şi exercite dreptul de vot să verifice din timp valabilitatea actelor de identitate româneşti şi să facă demersurile necesare pentru înlocuirea sau reînnoirea acestora.
Au drept de vot la alegerile pentru Parlamentul European şi la referendumul national cetăţenii români care au împlinit 18 ani, până inclusiv în ziua alegerilor, şi nu se află sub interdicţie printr-o hotărâre judecătorească definitive şi nu sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.
Potrivit MAE, la alegerile pentru Parlamentul European au drept de vot şi cetăţenii comunitari (din alt stat membru UE) care s-au înscris în listele speciale pentru a vota reprezentanţii României în Parlamentul European. Lista acestora este comunicată de Autoritatea Electorală Permanentă cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei alegerilor.
În cazul alegerilor pentru Parlamentul European, cetăţeanul român care este înscris în listele electorale ale altui stat membru al Uniunii Europene poate să-şi exercite dreptul de vot la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019 numai după ce dă o declaraţie potrivit căreia nu şi-a exercitat dreptul de vot pentru membrii în Parlamentul European din statul membru în ale cărui liste electorale a fost înscris.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis că numărul total de alegători cu drept de vot este de 18.968.840 de persoane, din care un număr de 700.843 de români cu drept de vot au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, fiind posesori de paşaport CRDS.
Lista tuturor secţiilor de votare, precum şi alte informaţii utile referitoare la desfăşurarea scrutinului în străinătate sunt disponibile pe site-ul instituţiei la adresa http://www.mae.ro/node/48090
Ministerul a elaborat şi o hartă interactivă cu cele 441 secţii de votare organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai.
Harta este accesibilă pe site-ul MAE la adresa : http://www.mae.ro/maps/3789.
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Alegeri europarlamentare 2019 | Unde puteţi vota dacă nu vă aflaţi în localitatea de domiciliu
Citește și: Alegeri Europarlamentare 2019 | Ce partide candidează pentru Parlamentul European şi cine sunt candidaţii. LISTE complete
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe