- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cum va fi VREMEA în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 7 martie pentru fiecare regiune a ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 22 februarie -7 martie 2016, care vizează toate regiunile ţării: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi zona montană.
Cum va fi VREMEA în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 7 martie pentru fiecare regiune a ţării (Imagine: Adriana Neagoe/ Mediafax Foto)
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
ESTIMAREA ANM PENTRU INTERVALUL 22 FEBRUARIE -7 MARTIE
BANAT
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
În primele două zile ale intervalului vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media regională a maximelor termice fiind de 17...18 grade, iar cea a minimelor de 5...7 grade. Apoi, valorile termice vor fi în scădere, dar se vor menţine peste cele normale specifice perioadei şi, astfel, maximele vor fi cuprinse, în medie, între 8 şi 12 grade, iar media minimelor va fi de 1...3 grade. Doar pe 27 februarie valorile se vor apropia de cele normale ale perioadei, media maximelor fiind de 6...7 grade, iar a minimelor nocturne de 0...1 grad.
În zilele de 22 şi 28 februarie şansele de ploaie vor fi reduse. În restul intervalului temporar va ploua, cu precădere în jurul datelor de 23, 26 februarie şi 1 martie.
CRIŞANA
La începutul intervalului valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele normale specifice perioadei, media maximelor fiind de 15...16 grade, iar a minimelor de 5...6 grade. Apoi, va fi o scădere a valorilor termice, mai accentuată spre sfârşitul primei săptămâni, când maximele se vor situa în general în jurul valorii de 5 grade, iar minimele vor fi de -1...0 grade.
În restul intervalului valorile de temperatură se vor situa peste cele climatologic normale, cu medii regionale ale maximelor între 7 şi 12 grade şi ale minimelor între -1 şi 3 grade.
În zilele de 22 şi 28 februarie probabilitatea de ploaie va fi redusă. În restul intervalului temporar va ploua, dar mai ales în jurul datelor de 23, 26 februarie şi 1 martie.
TRANSILVANIA
În primele două zile ale intervalului vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media regională a maximelor fiind de 14...16 grade, iar cea a minimelor de 3...5 grade. Apoi, valorile termice vor fi în scădere, dar se vor menţine în general peste cele normale specifice perioadei. Astfel, în medie, maximele vor fi cuprinse între 6 şi 11 grade, iar minimele între -3 şi 1 grad.
În zilele de 22, 28 şi 29 februarie probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă. În restul intervalului, temporar vor fi precipitaţii, dar cu deosebire în jurul datelor de 23, 26 februarie şi 1 martie.
M ARAMUREŞ
În zilele de 22 şi 23 februarie valorile termice vor caracteriza o vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Media valorilor diurne va fi de 13...14 grade, iar a celor nocturne de 4...5 grade. Pe 24 februarie vremea se va răci, dar valorile termice din restul intervalului se vor menţine uşor peste cele normale specifice perioadei.
Media regională a maximelor va fi de 6...10 grade, iar cea a minimelor de -2...1 grad. Vor fi posibile precipitaţii în fiecare zi, dar mai ales în jurul datelor de 23, 26 februarie şi 1 martie.
MOLDOVA
În primele două zile ale intervalului vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media regională a maximelor fiind de16...17 grade, iar cea a minimelor de 4...6 grade. Pe 24 februarie vremea se va răci, dar valorile termice din restul intervalului se vor menţine uşor peste cele normale specifice perioadei. Astfel, după data de 25 februarie, media valorilor diurne va fi de 6...10 grade, iar a celor nocturne de -1...2 grade.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în jurul datelor de 24 şi 27 februarie, dar şi după data de 1 martie.
DOBROGEA
Vremea va fi deosebit de caldă în primele trei zile ale intervalului, când media regională a maximelor va fi de 14...17 grade, iar cea a minimelor de 7...9 grade. În 24 februarie temperatura aerului va fi în scădere, însă pană la sfârşitul intervalului variaţiile nu vor fi semnificative, valorile menţinându-se mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Media valorilor diurne va fi de 9...11 grade, iar a celor nocturne de 3...5 grade.
Ploile îşi vor face apariţia după data de 23 februarie, însă probabilitatea va fi mai mare în jurul datelor de 24 şi 27 februarie, dar şi după data de 1 martie.
MUNTENIA
În primele două zile ale intervalului, valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, media regională a maximelor fiind de 18...20 de grade, iar a minimelor de 5...7 grade. Pe 24 februarie vremea se va răci, dar valorile termice din restul intervalului se vor menţine peste cele normale specifice perioadei. Astfel, după data de 25 februarie, media valorilor diurne va fi de 10...12 grade, iar a celor nocturne de 1...4 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în jurul datelor de 24 şi 27 februarie, dar şi după data de 1 martie.
OLTENIA
Vremea va fi deosebit de caldă la începutul intervalului, când media maximelor va fi de 19...20 de grade, iar a minimelor de 5...7 grade. În 24 februarie temperatura aerului va fi în scădere, însă, deşi până la sfârşitul intervalului vor fi uşoare variaţii, valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. După data de 25 februarie, media regională a maximelor diurne va fi de 8...11 grade, iar cea a minimelor nocturne de 0...3 grade.
Ploile îşi vor face apariţia după data de 23 februarie, însă probabilitatea va fi mai mare în jurul datei de 27 februarie, dar şi după 1 martie.
LA MUNTE
În primele două zile ale intervalului, valorile termice, în special cele diurne, vor fi mult mai ridicate decât în mod normal în această perioadă. Astfel, media maximelor va fi de 8...9 grade, iar a minimelor de 0...2 grade. Pe 24 februarie vremea se va răci, iar după această dată variaţiile termice nu vor fi semnificative, valorile menţinându-se apropiate de cele normale specifice perioadei. Astfel, după data de 25 februarie, media valorilor diurne va fi de 0...3 grade, iar a celor nocturne de -6...-3 grade.
Temporar vor fi precipitaţii mixte, mai ales în jurul datelor de 24 şi 27 februarie, dar şi după data de 1 martie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.