Florinela Georgescu a mai spus că rămâne de văzut dacă vor fi perioade scurte cu temperaturi foarte ridicate, chiar şi de 40 de grade, sau perioade mai lungi cu maxime de 37, 38 de grade, cum a fost vara trecută.
Ea a precizat că pentru organism sunt mai greu de suportat perioadele mai lungi cu temperaturi de 37, 38 de grade decât câteva zile cu temperaturi de până la 40 de grade.
Directorul executiv al ANM a adăugat că vor fi, de asemenea, furtuni de vară, cu fulgere, care sunt fenomenele meteo cele mai periculoase.
În concluzie, Georgescu a spus că solicită populaţiei să fie extrem de atentă la toate avertizările care vor fi emise.