Cum va fi VREMEA miercuri şi joi. Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti
Temperaturile maxime vor fi de la 15…16 grade pe litoral până la 25…26 de grade în Dealurile de Vest, iar cele minime între 6 şi 15 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, până la 2…4 grade. Se va semnala ceaţă, în orele dimineţii pe arii restrânse, în special în zonele depresionare din centrul ţării, iar noaptea cu caracter local, mai ales în sud şi în est, unde poate fi asociată cu burniţă.
BUCUREŞTI
Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Vor fi condiţii de ceaţă, în special spre sfârşitul nopţii.
JOI
Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit la această dată în majoritatea zonelor, dar cu precădere în vest, nord-vest şi centru, la deal şi la munte. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar în sud şi în est, mai ales dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă, posibil asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 13…14 grade pe litoral şi 22…24 de grade în vest şi centru, iar cele minime, în general, între 3 şi 13 grade.