Prima pagină » Social » Cum vor arăta voucherele pentru cumpărarea de biciclete

Cum vor arăta voucherele pentru cumpărarea de biciclete

Primăria Capitalei a dat comanda de tipărire a 5.000 de vouchere care vor fi date bucureştenilor înscrişi în programul "Biciclişti în Bucureşti", valoarea unui tichet fiind de 500 de lei. Mediafax a obţinut specimenul de voucher care va fi înmânat beneficiarilor în 14 zile.
Mediafax
24 aug. 2017, 14:42, Social

Tichetul are culoarea albă, are desenat în partea stângă trei biciclete, pe centrul acestuia scrie „Voucher de Bicicletă” şi mai are menţionat codul tichetului, numele beneficiarului, CNP-ul acestuia şi valoarea – 500 de lei.

Pe verso sunt inscripţionate „Condiţiile de utilizare” ale voucherului, iar în partea de jos a acestuia vor fi notate data şi magazinul la care a fost utilizat tichetul.

Un voucher nu poate fi folosit decât pentru achiziţia unui singur produs sau a unor elemente secundare, precum cască de protecţie, pompă, cric şi altele.

Aşadar, nu pot fi folosite două vouchere pentru achiziţionarea aceluiaşi produs.

Primăria Capitalei a afişat lista celor 5.000 de beneficiari ai programului „Biciclişti în Bucureşti”, voucherele urmând să fie livrate prin curier solicitanţilor, la adresa trecută în cererea de înscriere, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Municipalităţii.