Cunoştinţele pe care le-ar avea Condescu la Băsescu şi Ponta, invocate în referatul procurorului. Şeful CA al Pandurii Târgu Jiu l-ar fi susţinut pe preşedinte la referendumurile pentru suspendare

Cunoştinţele pe care le-ar avea preşedintele CA al Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, la Traian Băsescu şi la Victor Ponta, dar şi la alţi politicieni şi şefi din Poliţie sunt invocate în referatul de propunere de arestare preventivă a acestuia, înaintată instanţei de Parchetul Tribunalului Gorj.

Urmărește
1382 afișări
Imaginea articolului Cunoştinţele pe care le-ar avea Condescu la Băsescu şi Ponta, invocate în referatul procurorului. Şeful CA al Pandurii Târgu Jiu l-ar fi susţinut pe preşedinte la referendumurile pentru suspendare

Traian Băsescu (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

Conform referatului depus de procurorul Emil Moţa la dosarul deschis pe numele preşedintelui Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, arestarea preventivă a acestuia a fost solicitată ca urmare a posibilităţilor pe care acesta le-ar avea în libertate de a influenţa mersul anchetei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorul de caz invocă cunoştinţele pe care Condescu le-ar avea la şeful statului şi la primul-ministru.

"Acesta se prevalează de influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că ar avea-o asupra unor înalţi demnitari ai statului, în discuţiile purtate cu diverse persoane, precum şi cu organele de urmărire penală, făcând dese referiri la preşedintele Traian Băsescu şi la primul-ministru Victor Ponta", se arată în referatul Parchetului.

Conform documentului, în ultimele campanii electorale, inclusiv la referendumurile pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Marin Condescu ar fi un susţinător al acestuia.

De asemenea, în documentul Parchetului se arată că preşedintele de la Pandurii ar fi avut discuţii telefonice cu senatorul PSD Toni Greblă, vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Senat, dar şi cu şeful IPJ Dolj, Constantin Nicolescu, anterior fost şef al IPJ Gorj.

"Inculpatul Condescu Marin a contactat mai multe persoane având statutul de demnitar şi funcţionar public pentru a le solicita sprijinul în rezolvarea problemelor penale pe care le are, respectiv influenţarea modului de soluţionare a cauzelor penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Apreciem că în acest sens sunt relevante discuţiile purtate cu senatorul Toni Mihail Greblă şi inspectorul şef Nicolescu Constantin, din cadrul IPJ Dolj", se precizează în documentul citat.

Marin Condescu a declarat, joi seară, după ce Tribunalul Gorj a respins propunerea de arestare preventivă a sa, că acuzaţiile ce i-au fost aduse de procurorul de caz au fost formulate de "cel mai abject om" pe care l-a cunoscut până acum.

"S-a făcut dreptate, dar permiteţi-mi să vă spun pe această cale că am asistat astăzi la acuzaţiile celui mai abject om pe care l-am văzut vreodată în viaţa mea. A făcut afirmaţii care nici măcar nu au fost făcute de mine, cum că m-aş fi lăudat cu cunoştinţele mele referitoare la domnul preşedinte Băsescu şi domnul Ponta", a menţionat Condescu.

Acesta a precizat că unul dintre avocaţii săi chiar şi-a permis să glumească pe această chestiune cu judecătorul de caz, menţionând că gluma a avut la bază "enormităţile" din capul de acuzare formulat de Parchet.

"Avocatul chiar a glumit pe această temă, văzând enormităţile pe care le debitează, a ieşit în faţa domnului preşedinte şi a spus: "domnule preşedinte, aceste lucruri eu le-am spus, Marin Condescu niciodată nu le-a spus"", a menţionat Condescu.

La rândul său, senatorul PSD de Gorj Toni Greblă a declarat pentru MEDIAFAX că nu are nicio implicare în problemele lui Marin Condescu, el menţionând că nu a făcut niciun demers pentru a împiedica anchetarea preşedintelui de la Pandurii, aşa cum susţine procurorul de caz în propunerea de arestare preventivă.

"Nu mi-a cerut niciodată să intervin şi nici nu am intervenit la Poliţia sau Parchetul de la Gorj. Inclusiv dvs cei de la presă aţi avut şi aveţi acces să vorbiţi cu mine sau cu alţi politicieni de rang înalt. Este rău, este bine? Cu cine ai vrea să vorbească Marin Condescu? Fiecare vorbeşte cu cei care îi sunt prieteni sau se află în cercul de colaboratori. Marin Condescu are cercul lui de prieteni cunoscuţi sau din relaţii de colaborare. A vorbit şi cu voi în această perioadă, da? Asta înseamnă că v-a cerut să interveniţi pentru el?", a precizat Greblă, care a menţionat că a vorbit la telefon cu Condescu în urmă cu câteva zile, însă doar pentru a discuta despre problemele din judeţ. Cei doi se cunosc încă din 1990, Greblă fiind de două ori prefect al judeţului, iar Condescu fiind în fruntea minerilor din Oltenia în tot acest timp.

Senatorul PSD afirmă că la fel de bine poate fi interpretat ca presiune asupra Justiţiei inclusiv demersul Parchetului de a recuza judecătorul desemnat să judece propunerea de arestare preventivă.

"Mi s-au părut un pic forţate lucrurile. Recuzarea judecătorului nu e cumva o presiune de a influenţa justiţia? Procuratura nu mai are încredere în judecători, dacă e să interpretăm după interese nejustificat de înverşunate? Am vorbit în ultima săptămână cu Marin Condescu despre probleme din judeţ, despre cum merge Complexul Energetic Oltenia. Nu i-am recomandat nici măcar un avocat. Nici nu ştiu cine este avocatul sau avocaţii pe care îi are. A trebuit să urmăresc pe internet despre evoluţia acestui caz tocmai ca să nu fiu acuzat că aş influenţa pe cineva cumva", a mai spus senatorul Toni Greblă.

Tribunalul Gorj a respins, joi seară, propunerea procurorilor Parchetului Tribunalului Gorj de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Marin Condescu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul vicepreşedintelui Clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Viorel Temelescu, şi el reţinut în aceeaşi seară cu Condescu.

Sentinţa dată de Tribunalul Gorj nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de către Parchetul Tribunalului Gorj.

Ordonanţele de reţinere pentru 24 de ore emise pe numele celor doi expiraseră miercuri seară, judecarea propunerii de arestare preventivă fiind făcută cu cei doi în stare de libertate.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a fost reţinut, marţi seară, pentru delapidare, fals în înscrisuri, uz de fals şi spălare de bani, fiind acuzat că a falsificat trei contracte de cesiune de creanţe şi că a prejudiciat clubul cu peste 2,6 milioane de lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Gorj, procuror Cristina Ciobanu, trei contracte de cesiune cu firma Edenred România SRL Bucureşti, care asigura tichetele de masă pentru minerii din fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia, au fost falsificate, având ca dată a încheierii lor 23 martie 2011, 6 aprilie şi 29 septembrie 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici