Potrivit poliţiştilor, şoferul bulgar al maşinii a încercat să depăşească un camion într-o zonă în care erau curbe periculoase, fără să vadă că din sens opus venea un jeep care tracta o remorcă. Şoferul bulgar a frânat puternic, iar autoturismul s-a răsucit de câteva ori, după care s-a izbit puternic de jeep.
"Se pare că şoferul autoturismului înmatriculat în Bulgaria a făcut o depăşire neregulamentară, moment în care maşina s-a tamponat cu un autoturism de teren care circula din sens opus. În urma impactului, toţi cei patru pasageri ai autoturismului înmatriculat în Bulgaria au decedat pe loc", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, comisarul Ovidiu Moisiu, adjunctul şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Hunedoara.
Pompierii au intervenit la faţa locului pentru a evita izbucnirea unui incendiu, în condiţiile în care din autoturism se scurgea benzină.
“În momentul în care a ajuns descarcerarea la locul accidentului maşina cu cele patru victime era scoasă în afara părţii carosabile şi din ea curgea benzină. A existat pericolul unui incendiu, însă s-a acţionat pentru a evita izbucnirea focului", a afirmat colonelul Cornel Spahiu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Iancu de Hunedoara".