Prima pagină » Social » Curg sancţiunile în România. Aproape 1.500 de oameni au fost plasaţi în carantină ca pedeapsă

Curg sancţiunile în România. Aproape 1.500 de oameni au fost plasaţi în carantină ca pedeapsă

Aproape 1.500 de persoane care erau în autoizolare nu au respectat această măsură şi au fost plasate în carantină instituţionalizată, transmite, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Curg sancţiunile în România. Aproape 1.500 de oameni au fost plasaţi în carantină ca pedeapsă
Otilia Serescu
04 apr. 2020, 13:22, Social

„De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 1.479 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 53 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile”, conform GCS.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 36.092 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 300 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.824 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.917.600 de lei.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 893 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 4.164 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.