Magazinele din mall au introdus colecţia de vară şi unele te aşteaptă cu reduceri. Nu mai e cazul să te temi că nu ţi se potriveşte mărimea, ca atunci când cumperi online. Iulia spune că nu s-a anunţat nicio măsură specială în ceea ce priveşte probarea hainelor, dar patronii magazinelor s-au adaptat, pentru siguranţa clienţilor.
„Magazinul nostru permite intrarea în cabină cu patru articole”, spune angajata unui magazin de haine.
La întrebarea „Poate fi însoţită o femeie la cabina de probă?”, aceasta răspunde: „Desigur, dacă persoana respectivă face parte din familia doamnei, au voie să intre două persoane în cabină.”
Ştim că te întrebi dacă poţi să probezi haine la mall în condiţiile actuale. Ei bine, poţi! Atenţie însă, hainele pe care le probezi vor rămâne în cabină, dar înainte de asta tu trebuie să fii foarte bine dezinfectat pe mâini.