Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne, femeia, care are probleme la şold şi se deplasează destul de greu, îi saluta aproape în fiecare zi pe „vecinii” săi.
„- Sunteţi bine, copii?
– Suntem bine, Lele Floare! Dumneata cum eşti?
– Mă mai doare şoldul, mă mai doare un picior, dar sunt bine, mamă!
– Dacă ai nevoie de ceva, aici suntem, doar să ne anunţi.
Acest schimb de replici avea loc aproape în fiecare zi între Lelea Floarea şi pompierii din Sângeorz-Băi, care aveau sediul lângă casa acesteia.
Prin luna iulie, când afară era caniculă, Lelea Floarea şi-a salutat din nou
– Sunteţi bine, copii?
– Suntem bine, Lele! Încercăm să ne împăcăm cu căldura asta, că la iarnă om avea tot timpul să îngheţăm, i-a răspuns Vasi, veteranul pompierilor din subunitate”, se arată în postare.
Conform acesteia, în timpul verii femeia a apărut tot mai rar în curtea casei.
„Însă, acum câteva zile, ea a ieşit pe prispă şi l-a strigat pe Vasi.
– Hai un pic până la mine, copile!
– S-a întâmplat ceva, Lele?
– Sunt bine, mamă, dar am avut ceva treabă. Să vă fac ciorapii ăştia de lână, sunt 40 de perechi, câte una pentru fiecare dintre voi. Din iulie m-am apucat de ei.
– Din iulie?
– Da, mamă! Vine iarna şi tare vă vor prinde bine. Să ştii că de la picioare te ia frigul şi n-aş vrea să vă betejiţi! Măcar cu atât să vă pot ajuta.
– De asta nu te-am mai văzut prin curte, i-a spus pompierul vizibil emoţionat. Noi ce putem face pentru dumneata?
– Să aveţi grijă de voi, mamă, şi să ajutaţi oamenii. Dacă vă ştiu bine pe toţi, asta îmi dă puterea să vă mai fac şi la anul. Să vă dea Dumnezeu sănătate că ne apăraţi de foc şi de necazuri!”, au mai scris reprezentanţii MAI.
– Sunteţi bine, copii? – Suntem bine, Lele Floare! Dumneata cum eşti? – Mă mai doare şoldul, mă mai doare un picior, dar…
Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Marţi, 27 octombrie 2020
Lelea Floarea, o femeie de 81 de ani din Sângeorz-Băi, a avut o problemă la un şold acum şase ani s-a şi operat, dar tot se mişcă foarte greu. „Însă asta nu o împiedică, atât cât poate, să ajute. De fapt, aşa a fost de când se ştie… mereu cu gândul la ceilalţi! Uitându-ne la această poză, nu putem spune decât un singur lucru: Ce om muninat!”, se mai arată pe pagina de Facebook a MAI.