Cursa aeriană Baia Mare-Londra a fost anulată din cauza unei autorizaţii. Pasagerii vor primi compensaţii
Zborul companiei HiSky Baia Mare-Londra, programat pentru sâmbătă, 18 decembrie, ora 13.00, de pe Aeroportul Internaţional Maramureş, a fost anulat din cauza întârzierii obţinerii autorizaţiei necesare pentru a zbura în Marea Britanie, au spus reprezentanţii aeroportului din Baia Mare.
Pasagerii vor primi compensaţii pentru cursa anulată.
„Aeroportul Internaţional Maramureş îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate pasagerilor care îşi achiziţionaseră bilete pentru zborul Baia Mare -Londra şi pentru cursa retur Londra-Baia Mare şi îi asigurăm că depunem eforturi pentru rezolvarea situaţiei. Pasagerii pot obţine compensaţii de până la 400 de euro pentru acest zbor anulat după depunerea unei solicitări”, au anunţat reprezentanţii Aeroportului Internaţional Maramureş.
Compania aeriană susţine că a depus la timp solicitarea pentru obţinerea certificatului de operatori din ţări terţe. Solicitarea a fost depusă pe 13 noiembrie, dar autorizaţia nu a fost eliberat până la cursa programată să zboare de la Baia Mare.
În perioada pandemiei, autorităţile britanice lucrează în regim limitat, iar cererea depusă de compania aeriană este încă în proces de aprobare. În lipsa acestei aprobări au fost anulate cursele care urmau să plece în 18 decembrie de pe aeroporturile din Baia Mare şi Tg Mureş cu destinaţia Londra.