- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cursă Wizz Air a aterizat de urgenţă pe Otopeni
O cursă Bucureşti - Valencia a companiei Wizz Air, cu 140 de pasageri la bord, între care şi un copil sub doi ani, a aterizat de urgenţă, sâmbătă seară, pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, probabil din cauza unor probleme tehnice.
Cursă Wizz Air a aterizat de urgenţă pe Otopeni
Purtătorul de cuvânt al Aeroportului "Henri Coandă" Otopeni, Valentin Iordache, a declarat că aeronava 753 a companiei Wizz Air, de tip Airbus 320, a decolat la ora 18.46 de pe Aeroportul "Aurle Vlaicu" Băneasa cu destinaţia Valencia, iar la şase minute de la decolare, pilotul a sesizat Turnu de control, când se afla la 1.500 de metri altitudine, că ar avea probleme tehnice, astfel că avionul a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Otopeni, în siguranţă.
Potrivit lui Iordache, printre cei 140 de pasageri este şi un copil sub doi ani. Pasagerii se află în siguranţă, în zona de tranzit a Aeroportului Otopeni, fiind asistaţi de personalul aeroportului şi al companiei Wizz Air.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina
-
Adrian Sârbu: Ordonanţa-trenuleţ nu va rezolva nimic. Bugetul României e o cutie neagră urât mirositoare. Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
Directorul Aeroportului Băneasa, Ştefan Mladin, a declarat că avionul a lovit, la o altitudine de 1.000 de metri, un stol de păsări şi pilotul a cerut procedura de aterizare de urgenţă, pentru că a observat o vibraţie la unul dintre motoare, fiind dirijat spre cel mai apropiat aeroport, adică Otopeni unde a aterizat în siguranţă.
Mladin a mai spus că personalul autorizat verifică aeronava, pentru a stabili dacă aceasta îşi poate continua drumul spre Valencia.
Cursa Bucureşti - Valencia a fost anulată, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulia Goagă, de la departamentul de comunicare al companiei Wizz Air.
Potrivit Iuliei Goagă, cei 140 de pasageri care trebuiau să plece cu această aeronavă spre Valencia au fost anunţaţi că au trei variante, fie îşi primesc banii înapoi, fie se reprogramează la următoarele zboruri ale companiei Wizz Air spre Valencia, fie creditul rămâne în contul lor şi îl pot folosi la o altă cursă, când doresc.
Aceasta a precizat pasagerii care vor să fie reprogramaţi, vor fi distribuiţi în funcţie de locurile rămase libere la următoarele zboruri ale companiei Wizz Air spre Valencia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO