Cursele charter spre Tunisia vor fi reluate de vineri de pe Aeroportul din Cluj-Napoca
Cursele charter spre destinaţii din Tunisia vor fi reluate, de vineri, de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, urmând să fie introduse în sezonul estival zboruri săptămânale noi către Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, se va introduce şi o cursă nouă spre Londra (Luton).
"Venind în întâmpinarea solicitărilor pasagerilor, începând cu 15 aprilie de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca vor fi reluate cursele charter spre Tunisia. Reluarea zborurilor este o reuşită comună a aeroportului, a companiei Seven Air şi a tour-operatorilor. Tot din acest sezon estival vor fi operate câte trei zboruri noi săptămânale pe destinaţiile Cluj-Napoca - Constanţa şi retur, precum şi Constanţa - Cluj-Napoca – Londra (Luton), de către compania aeriană Medallion Air", se arată în comunicat.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a precizat în comunicat că noile zboruri operate de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca sunt "o recunoaştere a investiţiilor realizate de către administraţia judeţeană în dezvoltarea aeroportului care, în acest moment, are o creştere constantă din punctul de vedere al tuturor indicatorilor".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO