Cursele de agrement pe Bega s-au reluat după 30 de ani. Cât costă o plimbare de la Timişoara la SînMihaiu
Cursele de agrement pe o distanţă de 22 kilometri, dus-întors, până la ecluza din Sânmihai, au fost reluate după o pauză de 30 de ani.
Căpitanul unuia dintre cele două vaporaşe spune de ce nu trebuie să ratezi o astfel de călătorie, de două ore, dus-întors.
„Îi aşteptăm să vadă malurile Begăi sălbatice, neamenajate şi ecluza Sânmihai. Este un traseu plăcut. Îi aşteptăm pe toţi să vină să vadă, să se convingă. Văd că lumea solicită traseul neaşteptat de bine. Am mers la capacitate maximă astăzi.”, a spus Lucian Manea, căpitan.
Cristi şi-a luat soţia şi cei doi copii şi s-au bucurat împreună de una dintre cursele inaugurale. I-a plăcut peisajul, dar adierea vântului şi aerul condiţionat din vaporaş nu prea au făcut faţă caniculei.
„Este prima dată când mergem cu vaporul. Tot am vrut de mult timp să mergem. Am văzut broaşte ţestoase, pescari, foarte fain. Ziua nu am ales-o prea bine, pentru că este foarte cald, dar per total este bine.”, a zis Cristi Tudose.