Cursele de călători între Focşani şi comunele limitrofe au fost suspendate de instanţă
Consiliul Judeţean Vrancea anunţă că face, în regim de urgenţă, demersuri pentru a rezolva problema transportului de persoane pe traseele dintre Focşani şi localităţile Răstoaca, Gologanu, Milcovul, Goleşti, Câmpineanca şi Vânători.
Consiliul vrea să preia această activitate după ce mai multe firme private de transport persoane au dat în judecată Asociaţia ”Metropolitan Trans”, alcătuită din municipiul Focşani şi comunele învecinate. Asociaţia care asigura serviciile de transport a pierdut procesul, conform unei decizii a Tribunalului Brăila.
Practic, instanţa a dat câştig de cauză firmelor private, acestea obţinând suspendarea curselor de călători efectuate de societatea subordonată primăriilor. Până la găsirea unei soluţii, cursele vor fi asigurate de operatorii de transport judeţeni, anunţă Consiliul Judeţean.
„Ca efect al hotărârii judecătoreşti, transportul pe rutele menţionate va fi asigurat, până la soluţionarea definitivă a cauzei pe fond, de către operatorii de transport judeţeni care au asigurat serviciul de transport anterior delegării serviciului public local către SC Transport Public SA Focşani. În altă ordine de idei, Autoritatea Judeţeană de Transport din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea va monitoriza şi controla permanent modul în care operatorii de transport îşi vor respecta obligaţiile faţă de călători pe traseele respective”, anunţă reprezentanţii Consiliului Judeţean Vrancea.