Cursurile de la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad rămân suspendate miercuri, pentru a se putea face lucrări de curăţenie după dezinsecţia şi deratizarea cu probleme, urmând să fie reluate, cel mai probabil, joi.
Prefectul judeţului Arad, Gheorghe Stoian, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că trebuie curăţate suprafeţele de cinci ori la interval de două ore.
„Cursurile sunt suspendate miercuri la Liceul German. Se efectuează lucrări de curăţenie în toate cele trei clădiri, iar în afară de femeile de serviciu ale unităţii de învăţământ, cu sprijinul ISJ şi a Primăriei Arad, au fost aduse 13 femei de serviciu. Este o muncă mai grea, trebuie curăţate suprafeţele de cinci ori la interval de două ore”, a spus Stoian.
Poliţia Arad a anunţat că a fost deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi trafic de produse sau substanţe toxice şi că „s-a stabilit o legătură directă între starea elevilor şi dezinsecţia/dezinfecţia efectuată în incinta liceului”.
Administratorul firmei care a făcut deratizarea, Veres Csaba, declara, marţi, pentru MEDIAFAX, că toate substanţele folosite sunt autorizate şi că exclude varianta ca elevii să se fi intoxicat din această cauză.
40 de elevi au ajuns până marţi dimineaţa la Spitalul din Arad cu iritaţii ale pielii, ochilor şi cu dureri abdominale. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Arad, 14 copii au fost internaţi.