Cursurile se vor desfăşura online în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Iaşi

  • CJSU Iaşi a decis miercuri că, începând de luni, 9 noiembrie, se suspendă pentru 14 zile activităţile faţă în faţă în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din oraşul Iaşi, unde incidenţa cazurilor de Covid a ajuns la 3,27 la mia de locuittori.
Urmărește
1299 afișări
Imaginea articolului Cursurile se vor desfăşura online în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Iaşi

Cursurile se vor desfăşura online în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Iaşi

„CJSU Iaşi, în urma dezbaterilor şi deliberărilor, a decis că începând cu ziua de luni, 9 noiembrie 2020, se suspendă pentru 14 zile activităţile didactice care presupun prezenţa <faţă în faţă> din toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi private de pe raza municipiului Iaşi, aplicându-se scenariul 3 (activităţi/lecţii online)”, se arată în decizia CJSU.

Măsura se aplică în perioada 9-22 noiembrie, urmând ca apoi să fie reevaluată.

CJSU Iaşi a mai decis interzicerea activităţii cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, a activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte şi a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Aceste măsuri sunt valabile valabile pentru perioada 5 – 18 noiembrie, urmând apoi să fie reevaluate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici