- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.12.2016, 13:00)
- Petriana Condrut
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Curtea Constituţională a decis că majorările salariale din educaţie şi sănătate, adoptate de Parlament, sunt constituţionale. Liviu Dragnea: Dacă legea e promulgată rapid, intră în vigoare de la 1 ianuarie
Curtea Constituţională a decis miercuri că majorăriile salariale sunt constituţionale, în timp ce o decizie pe legea privind reducererea a 102 taxe va fi luată abia vineri.
Urmărește
26811 afișări
CCR: Majorările salariale sunt constituţionale (Imagine: Silviu Matei/ Foto Mediafax)
Majorările salariale din Educaţie şi Sănătate sunt constituţionale, a decis miercuri Curtea Constituţională a României, după ce legea de aprobare a OUG 20, adoptată în Parlament, a fost atacată atât de Guvernul României, cât şi de PNL, pe motiv că rapoarte au fost depuse târziu.
Premierul Dacian Cioloş a declarat în luna noiembrie că acţiunea priveşte legea şi nu ordonanţa în sine.
Comisiile reunite de buget şi muncă din Camera Deputaţilor au aprobat majorarea cu 15% a salariilor de bază din învăţământ începând cu 1 ianuarie 2017, amendamentul fiind votat de către parlamentarii PSD şi UDMR, liberalii absentând. Totodată, deputaţii din comisiile menţionate au mai aprobat şi plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum şi majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Ei au introdus în lege şi alte categorii de beneficiari. Astfel, în sistemul gradaţiilor de merit va fi inclus, alături de personalul didactic de predare, şi personalul de predare şi cercetare din universităţi, cel auxiliar din învăţământ şi asimilat acestuia, în care este inclus şi personalul din Bibliotecile Centrale Universitare, în urma unui amendament propus de preşedintele Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater", Anton Hadăr.
Miercuri, Curtea Constituţională a amânat luarea unei decizii în legătură cu Legea celor 102 taxe şi impozite a lui Liviu Dragnea. O decizie în acest sens va fi luată vineri.
Dragnea: Dacă legea e promulgată rapid, intră în vigoare de la 1 ianuarie
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a salutat, miercuri, decizia CCR privind creşterea veniturilor cu 15% pentru angajaţii din sănătate şi educaţie, el arătând că are încredere că şeful statului, Klaus Iohannis, va promulga legea cât mai repede, astfel încât să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017.
"Salut decizia CCR privind creşterea veniturilor cu 15% pentru angajaţii din sănătate şi educaţie! Avem încredere că preşedintele Iohannis va promulga legea cât mai repede, astfel încât aceste majorări să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017", a scris Dragnea pe Facebook.
El a menţionat că PSD a luat în calcul aceste majorări în proiectul de buget prezentat încă din campania electorală, aşa cum a luat în calcul şi creşterea salariului minim la 1.450 lei începând tot cu 1 ianuarie 2017.
Impactul bugetar anunţat de ministerul Finanţelor va fi de 4,8 miliarde de lei, dar economiştii cred că el va fi mult mai mare. Potrivit acestora, majorarea nu va avea influenţă asupra bugetului pe 2016, dar va face un an 2017 extrem de dificil, în condiţiile în care cheltuielile sunt deja la limită, potrivit unei analize realizate de Ziarul Financiar.
„Impactul pentru 2017 este unul major. Repetăm greşelile din 2008, când felul în care s-a acţionat - un deficit bugetar de 5,5% din PIB, la o creştere economică de peste 8% - a fost expresia unei iresponsabilităţi totale”, a comentat economistul Ionuţ Dumitru.
Economistul Aurelian Dochia adaugă: „O să tragem ponoasele mai târziu, poate nu chiar ca în 2008 - 2009, pentru că nu suntem într-o conjunctură de criză. Însă riscurile sunt evidente. 2017 va fi un an cu multe semne de întrebare: este improbabil că vom mai avea o creştere economică de 5% ca în 2016, la care se adaugă toate presiunile pe buget decise în acest an. Este posibil ca peisajul favorabil să se schimbe ca urmare a depăşirii deficitului bugetar de 3% din PIB, prin urmare ratele de dobândă să se modifice, iar ratingul de ţară să fie pus sub semnul întrebării”.
Parlamentul face majorări de salarii în pofida legii responsabilităţii fiscal-bugetare (69/2010) care spune: “Nu se pot promova acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care conduc la creşterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar”. Legea a fost elaborată tocmai pentru a preîntâmpina excesul din anii electorali 2008 – 2009. Însă încălcarea legilor se poate rezolva uşor, printr-o singură sintagmă: „Prin derogare de la legea X”.
De ce economiştii au o senzaţie de deja-vu în faţa deciziei Parlamentului din aceste zile? În campania electorală din 2008 (alegeri legislative) şi apoi în cea din 2009 (alegeri prezidenţiale) s-au întâmplat lucruri care au devenit în timp exemple de neadecvare. Pe fondul campaniei electorale, cheltuielile de personal ale bugetului consolidat au crescut cu 72% într-un singur an, de la 25 de miliarde de lei în 2007 la 42 de miliarde în 2008. Efectul legilor de majorare a cheltuielilor adoptate în 2008 s-a răsfrânt şi asupra anului 2009. Astfel, cheltuielile bugetului cu salariile au crescut în 2009 cu încă aproape 4 miliarde de lei, comparativ cu anul precedent, până la 46,7 miliarde de lei, în total o creştere cu 87% faţă de 2007. Nu există date certe care să arate cât a fost influenţat cursul de această inundaţie de bani. A existat un „mix“, spune economistul Ionuţ Dumitru, între conjunctura internaţională gravă şi politicile proaste luate de guvern.
Cert este că din septembrie 2008 până în decembrie 2008, leul şi-a a pierdut 7% din valoare, de la 3,62 lei/euro în septembrie până la 3,91 lei/euro în decembrie. Până în decembrie 2009, când s-au încheiat alegerile prezidenţiale, faţă de toamna lui 2008, când partidele au intrat în forţă în alegeri, leul a pierdut 16,5% în faţa euro.
În acea perioadă, deficitul bugetar (ESA) s-a dublat de la 2,8% în 2007 la 5,5% în 2008, pentru a face încă un salt spectaculos în 2009, până la 9,5% din PIB, pe fondul crizei.
„Este o nesăbuinţă să ai un deficit bugetar de 5,5% din PIB (în 2008 – n.red.) la o creştere economică de 8,5%. Dacă nu exista acest derapaj în 2008, criza nu ar fi lovit atât de puternic. Exemplul Poloniei este de învăţătură: polonezii nu au căzut în recesiune pentru că nu au avut dezechilibrele macro pe care le-am avut noi”, comentează Ionuţ Dumitru.
Ce a urmat se ştie: tăieri de salarii, cu o explicaţie plastică a preşedintelui de atunci Traian Băsescu: statul este un om gras care s-a urcat în spatele unui om slab care este economia.
Guvernul liberal din 2008 al lui Popescu-Tăriceanu a refuzat formal majorarea salariilor din învăţământ cu 50%, cum cerea Parlamentul. Dar membrii guvernului care erau parlamentari şi parlamentarii liberali au votat „pentru”, la fel ca toţi ceilalţi. Majorările au fost anulate de guvernul Boc care i-a urmat lui Tăriceanu, dar profesorii şi alte categorii şi-au recâştigat drepturile salariale acordate de Parlament, în instanţă. Sunt decizii de plată în urma unor hotărâri judecătoreşti de 11 mld. lei, din care au fost plătite până acum 9 mld. lei.
„Scenariul se poate repeta. Guvernul ce va veni va constata că nu poate să plăti sumele pe care Parlamentul i le decide acum şi le anulează, dar oamenii recâştigă majorările în instanţe“, comentează Ionuţ Dumitru.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe