Curtea Constituţională: Declarararea neconstituţională a Legii lustraţiei avea ca efect definitiv încetarea procesului legislativ

În motivarea deciziei din 28 martie 2012, Curtea Constituţională arată că Legea lustraţiei a fost adoptată de Parlament după 21 de ani de la căderea comunismului, iar caracterul tardiv este considerat relevant pentru disproporţionalitatea măsurilor restrictive.

La data de 19 mai 2010, Parlamentul a adoptat Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În temeiul art.146 lit.a) din Constituţie, legea a fost supusă controlului de constituţionalitate, prin Decizia 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial 420 din 23 iunie 2010, Curtea Constituţională constatând că legea este neconstituţională.

Argumentele de neconstituţionalitate reţinute prin decizie au fost următoarele:

a) "În concepţia legii criticate răspunderea juridică şi sancţionarea se întemeiază pe deţinerea unei demnităţi sau funcţii în structurile şi aparatul represiv al fostului regim totalitar comunist. Răspunderea juridică, indiferent de natura ei, este o răspundere preponderent individuală şi există numai întemeiată pe fapte juridice şi acte juridice săvârşite de o persoană, iar nu pe prezumţii."

b) "Legea lustraţiei este excesivă în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permite individualizarea măsurii. Această lege instituie o prezumţie de vinovăţie şi o adevărată sancţiune colectivă, bazată pe o formă de răspundere colectivă şi pe o culpabilizare generică, globală, făcută pe criterii politice, ceea ce contravine principiilor statului de drept, ale ordinii de drept şi prezumţiei de nevinovăţie instituite prin art.23 alin.(11) din Constituţie. Chiar dacă legea criticată permite apelarea la justiţie pentru justificarea interzicerii dreptului de a candida şi de a fi ales în funcţii şi demnităţi, aceasta nu reglementează un mecanism adecvat în scopul stabilirii desfăşurării unor activităţi concrete îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Cu alte cuvinte, legea nu oferă garanţii adecvate de control judiciar asupra aplicării măsurilor restrictive".

c) "Lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului".

d) "Art.2 din legea supusă controlului de constituţionalitate prevede una dintre principalele sancţiuni colective care vizează dreptul de a candida şi dreptul de a fi ales în funcţiile de demnitate publică enumerate ale persoanelor care au aparţinut anumitor structuri politice şi ideologice. Dispoziţiile acestui articol de lege contravin prevederilor constituţionale ale art.37 şi 38 prin care se consacră dreptul de a fi ales, cu interdicţiile expres şi limitativ menţionate. Este evident că dispoziţiile art.2 din Legea lustraţiei excedează cadrului constituţional, prevăzând o nouă interdicţie dreptului de acces în funcţiile publice, care nu respectă art.53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi".

e) "Legea lustraţiei aduce atingere principiului neretroactivităţii legii consacrat în art.15 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia «Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile». Legea se aplică pentru fapte şi acţiuni săvârşite după intrarea ei în vigoare. De aceea, nu se poate pretinde că, respectând legile în vigoare şi acţionând în spiritul lor, cetăţenii să aibă în vedere eventuale reglementări viitoare".

f) "Legea lustraţiei a fost adoptată după 21 de ani de la căderea comunismului. De aceea, caracterul tardiv al legii, fără a avea în sine un rol decisiv, este considerat de Curte ca fiind relevant pentru disproporţionalitatea măsurilor restrictive, chiar dacă prin acestea s-a urmărit un scop legitim. Poporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit trebuie privită, în fiecare caz, prin prisma evaluării situaţiei politice a ţării, precum şi a altor circumstanţe".

În urma deciziei de neconstituţionalitate a Legii lustraţiei din anul 2010, Senatul României, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 26 aprilie 2011, a reexaminat legea şi a respins-o. Proiectul de lege a fost înaintat Camerei Deputaţilor pentru a se pronunţa în calitate de Cameră decizională.

Camera Deputaţilor a reluat în dezbatere Legea lustraţiei, adoptând la data de 28 februarie 2012 o reglementare cu un conţinut juridic diferit.

Potrivit dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept.

Decizia prin care Curtea Constituţională, în exercitarea controlului abstract, a priori, admite sesizarea de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes, notează CC în motivarea deciziei din 28 martie 2012, prin care s-a declarat, cu unanimitate de voturi, din nou neconstituţională.

Mai mult, în acord cu jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial 16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia 414 din 14 aprilie 2010, publicată în MO 291 din 4 mai 2010, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluţia este aceeaşi şi pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, explică judecătorii constituţionali în decizia din 28 martie, dată publicităţii în 9 mai.

Aşa fiind, Curtea a constatat că, parcurgând procedura de reexaminare şi adoptând legea în forma care face obiectul controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, Parlamentul nu a respectat prevederile constituţionale cuprinse în art.147 alin.(2) referitoare la efectele deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, care prevăd obligaţia Parlamentului de a reexamina dispoziţiile din lege constatate ca fiind neconstituţionale.

CC explică faptul că, prin Decizia Curţii Constituţionale 820 din 7 iunie 2010, a fost constatată neconstituţionalitatea legii în ansamblul său, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, ipoteză în care ar fi fost incidente prevederile art.147 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora, "în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale".

În situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său, Curtea reţine că pronunţarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări. Or, în condiţiile în care Senatul şi Camera Deputaţilor au procedat la reexaminarea Legii lustraţiei şi au adoptat legea, chiar într-o formă modificată, cele două Camere ale Parlamentului nu au respectat dispoziţiile constituţionale referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, în condiţiile în care prevederile art.61 alin.(1) din Constituţie stabilesc că "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării" competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale.

Prin urmare, opţiunea Legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituţională a admis o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.

Astfel, în 28 martie 2012, Curtea Constituţională a admis că este neconstituţională Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Decizia CC este definitivă şi general obligatorie.

Dezbaterile au avut loc la data de 28 martie 2012 şi la acestea au participat; Augustin Zegrean - preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán, Tudorel Toader - judecători, în urma sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei.

Potrivit Hotărârii 1 din 7 martie 2012 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Din analiza considerentelor hotărârii, rezultă că aspectele de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art.1 lit.g) din lege, dispoziţii care au următorul conţinut: - Art.1 lit.g): "În sensul prezentei legi, au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist, încălcând prin atribuţiile de serviciu pe care le-au exercitat, aşa cum rezultă din Nomenclatorul de funcţii al partidului comunist, drepturile omului, Constituţia din 1965 sau legile în vigoare la acea dată sau convenţiile şi tratatele internaţionale semnate şi ratificate de România în acea perioadă, în special Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 septembrie 1948 şi ratificată de România, şi a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii, adoptată la 26 noiembrie 1968 şi ratificată de România prin Decretul nr.547 din 29 iulie 1969, publicat în Buletinul Oficial nr.83 din 30 iulie 1969, în care persecuţiile pe motive politice sunt integrate în noţiunea de crime împotriva umanităţii: [...] g) persoana care a exercitat funcţia de preşedinte sau preşedinte al unei secţii a Tribunalului Suprem, de procuror, procuror general sau procuror general adjunct în cadrul unităţilor de procuratură, precum şi persoana care a îndeplinit funcţia de secretar de partid în oricare dintre instanţele judecătoreşti".

În motivarea criticilor de neconstituţionalitate au fost invocate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.15 alin.(2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, art.16 alin.(3) privind accesul la funcţiile şi demnităţile publice, art.23 alin.(11) care consacră prezumţia de nevinovăţie şi în art.53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Parlamentul a adoptat Legea lustraţiei în 28 februarie 2012, în absenţa Opoziţiei de atunci (PSD, PNL şi PC), care se afla în grevă parlamentară.