Curtea Constituţională va dezbate pe 10 mai sesizarea Guvernului în cazul refuzului preşedintelui de a o revoca pe Kovesi
Pe 23 mai CCR a primit sesizarea Executivului pe acest subiect. Şeful statului a refuzat să dea curs cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, anunţând că motivele invocate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu au fost de natură să îl convingă. Imediat după ce preşedintele României şi-a anunţat decizia, ministrul Justiţiei a anunţat că va fi sesizată Curtea Constituţională.
Pe 22 februarie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut revocarea şefei DNA, reţinând în sarcina acesteia 20 de „acte şi fapte de netolerat”. Printre acestea, Toader a menţionat ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament, falsurile din dosare, lipsa unei reacţii adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploieşti, precum şi afectarea imaginii României prin dezinformarea forurilor europene.
Timp de 80 de minute, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, în sinteză, raportul de 36 de pagini privind activitatea managerială la nivelul conducerii DNA, reţinând în sarcina Laurei Codruţa Kovesi 20 de „acte şi fapte de netolerat”, pentru care a cerut revocarea.