Curtea de Apel Alba Iulia anulează decizia ANI cu privire la incompatibilitatea lui Pogea

Publicat: 18 05. 2010, 16:35
Actualizat: 06 11. 2012, 09:57

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat că magistraţii au admis acţiunea fostului ministru de Finanţe Gheorghe Pogea şi au decis anularea actului de constatare a incompatibilităţii emis de ANI.

Muntean a spus că instanţa a admis, în parte, cererile fostului ministru, mai exact a decis să oblige ANI să emită un comunicat de presă cu decizia Curţii de Apel Alba Iulia şi să îl publice pe site, la momentul rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit sursei citate, instanţa nu a admis solicitarea fostului ministru ca ANI să îi prezinte scuze public la un post de televiziune naţional.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 15 zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Pogea a fost în incompatibilitate în perioada 22 decembrie 2008 – 26 februarie 2009, informa, în 5 februarie, agenţia.

În perioada 2005 – 2006, Pogea a fost ministru de stat, iar în perioada decembrie 2008 – decembrie 2009 a fost ministru al Finanţelor Publice.