Curtea de Apel Bucureşti: Fraudarea unei bănci falimentare nu înlătură abuzul lui Dinel Nuţu. Vezi motivarea instanţei pentru condamnarea definitivă

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a făcut miercuri publică motivarea deciziei definitive de condamnare a lui Dinel Nuţu, fost Staicu, în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR), caz în care această instanţă a scăzut pedeapsa aplicată lui Staicu de către instanţa inferioară, Tribunalul Capitalei, de la 12 la şapte ani.

Astfel, în documentul citat, cei trei judecători ai Curţii expun pe larg toate motivele de recurs ale apărării lui Dinel Nuţu (care a preluat numele soţiei, renunţând la cel de Staicu, înainte ca judecătorii să ia o hotărâre definitivă în procesul său-n.r.) pe care le analizeaza succesiv. CAB notează că Dinel Nuţu a invocat zece motive de casare, mare parte dintre ele fiind respinse de instanţă.

Cele mai importante motive analizate de Curtea de Apel Bucureşti au fost cele prin care Dinel Nuţu a cerut achitarea în baza faptului că "nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii".

"Inculpatul S.D. (Dinel Nuţu, fost Staicu - n.r.) a solicitat achitarea sa în baza articolului 10, litera d, Cod procedură penală, arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. Astfel, lipseşte intenţia inculpatului de a ajuta sau înlesni la săvârşirea faptei. În cauză, nu s-a stabilit momentul în care inculpatul a discutat cu inculpatul P.I. (Ion Gheorghe Popescu - n.r.), existând doar presupunerea că acest lucru s-a întâmplat. De asemenea, nu există urmarea imediată, ca element constitutiv al infracţiunii, arătând că banca Internaţională a Religiilor se afla în faliment de fapt, constatat în iunie 1999 de BNR astfel că nu fapta inculpatului a produs aceste consecinţe, care preexistau. În cauză nu există probe care să demonstreze latura subiectivă şi obiectivă, iar instanţa a constatat existenţa vinovăţiei nu din fapte contemporane încheierii contractelor, ci din atitudini ulterioare. În concluzie, se arată că, în cauză, lipseşte urmarea imediată, nu există raport de cauzalitate şi nici probe cu privire la existenţa unei înţelegeri, motiv pentru care se impune achitarea inculpatului conform art. 10 lit. d Cod procedură penală", au fost argumentele apărării lui Staicu, reţinute de instanţă.

Curtea a analizat acest motiv de recurs, singurul care a vizat fondul cauzei, şi a constatat, "în primul rând, susţinerea lipsei tuturor elementelor constitutive ale faptei, ceea ce ar conduce la un alt temei al achitării".

"Verificând, pe fond, acelaşi motiv aflat la punctul 3 din recursul scris şi susţinut oral, instanţa se conformează scopului procesului penal, aflarea adevărului, în sensul stabilirii situaţiei de fapt pe bază de probe, fiind cel mai important aspect al judecăţii, din care rezultă toate celelalte consecinţe precum vinovăţie, încadrare juridică sau al participaţiei penale. Din acest punct de vedere, inculpatul nu a contestat starea de fapt, derularea acţiunilor în perioada iulie 1999 - februarie 2000, care a fost stabilită în cursul urmăririi penale şi menţinută de instanţa de fond şi apel. S-a arătat, în esenţă, că nu s-a stabilit momentul în care inculpatul S.D. a ajutat sau înlesnit la comiterea faptei, existând doar o presupunere că aceasta a avut loc («este neîndoielnic că…») şi că activitatea infracţională este dedusă din derularea ulterioară a executării contractelor. Pentru a stabili că inculpatul a ajutat şi înlesnit, în orice mod, la săvârşirea faptei de către autor trebuie avută în vedere natura infracţiunii de abuz în serviciu, în condiţiile specifice cauzei de faţă, respectiv forma continuată a acesteia. Astfel, fapta autorului, însoţită de ajutorul şi înlesnirea dată de complice, este săvârşită printr-o activitate complexă, care a debutat cu purtarea unor negocieri, şi a continuat cu încheierea mai multor contracte, care au respectat rezultatul negocierilor şi cu executarea acestora, care, de asemenea, a respectat ceea ce s-a stabilit anterior. Pe tot parcursul acestor acţiuni, autorul şi complicele au fost părţi în înţelegerea lor, încheierea şi executarea contractelor fiind forma prin care a existat singura posibilitate de a frauda banca", motivează Curtea de Apel Bucureşti.

În opinia CAB, "autorul ar fi fost în imposibilitate de a săvârşi fapta fără ajutorul dat de complice, pe tot parcursul activităţii infracţionale, în aceste consideraţii constând natura specifică a faptei deduse judecăţii".

S-a arătat de apărare că nu s-a stabilit, în timp şi în spaţiu, momentul înţelegerii dintre autor şi complice, deşi, s-a reţinut în situaţia de fapt că la 24 septembrie 1999 s-au purtat negocieri, consemnate într-o "notă" în care se face trimitere la solicitările inculpatului Staicu, iar textul convenţiei cadru a fost discutat între inculpaţii Popescu şi Răceală, pe de o parte şi inculpatul Staicu, astfel cum reiese din hotărârile luate de comitetul director al Băncii Internaţionale a Religiilor din 15 septembrie 1999 şi 28 septembrie 1999, convenţie valabilă pentru cele 11 societăţi. "Acestea sunt momentele înţelegerii, dar, aşa cum s-a mai arătat, ajutorul a fost dat pe tot parcursul activităţii infracţionale, care conturează latura obiectivă a infracţiunii. De aceea, acţiunea de ajutor şi înlesnire nu s-a petrecut într-un singur moment şi s-a desfăşurat pe o anumită perioadă, întreruptă de intervenţia organelor judiciare", se mai arată în motivare judecătorilor referitor la argumentele lui Staicu.

"Pe latură subiectivă se constată vinovăţia inculpatului S.D. sub forma intenţiei directe, acesta prevăzând rezultatul şi urmărind producerea lui, aşa cum s-a mai arătat, prin acţiunile succesive de pe tot parcursul activităţii infracţionale, între acestea acţiuni existând practic o relaţie de cauză - efect, în sensul că fiecare a condiţionat existenţa acţiunii ulterioare, adică înţelegerea a făcut posibilă încheierea contractelor, iar aceste, executarea lor, aceasta fiind cea mai simplă constatare. S-a mai arătat că nu există urmarea imediată, deoarece banca se afla în faliment de fapt, stare care nu a fost generată de încheierea contractelor. Distincţia între fraudarea unei bănci aflată în dificultate financiară şi fraudarea bănci aflată într-o activitate normală, nu este de natură de a modifica efectele infracţiuni de abuz în serviciu. Crearea unui prejudiciu nu este condiţionată de starea financiară a băncii, deşi se poate afirma că paguba creată unei băncii aflată în faliment de fapt este cu mult mai importantă în producerea mai rapidă a falimentului de drept. Legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi rezultatul produs - consecinţele deosebit de grave - este atât de evidentă, încât simpla constatare că o bancă în dificultate financiară stabilită prin controalele BNR a fost şi mai mult fraudată în mod hotărâtor pentru intrarea în faliment, este suficientă. Astfel, se constată că fapta inculpatului S.D. de a ajuta şi înlesni la săvârşirea unui abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii prev. la articolul 26 cu referire la articolul 246 conform cu articolul 248 indice 1 cu aplicarea articolului 41 alineat 2 raportat la articlolul 258 alineat 1 Cod penal", conchid cei trei judecători referitor la motivele lui Staicu de a cere achitarea.

O altă critică adusă de apărarea lui Dinel Nuţu, în cadrul recursului făcut la Curtea de Apel Bucureşti a fost acela că Tribunalul Bucureşti i-a dat o pedeapsă prea mare şi nu a respectat normele procedural penale de stabilire a pedepsei.

"Motivul de recurs se referă la aplicarea unei pedepse în alte limite de când cele prevăzute de lege şi este motivul pentru care recursul inculpatului S.D. urmează a fi admis", se mai arată în documentul citat, în care judecătorii mai notează: "Într-adevăr, instanţa aplicat o pedeapsă de 12 ani închisoare, considerând că maximul special este de 15 ani, în realitate acesta fiind ce 10 ani închisoare, prin referire la articolul 258 alineat 1 Cod penal".

"Instanţa de apel nu a aplicat pedeapsa în două trepte, prin aplicarea unui spor, ci a individualizat la 12 ani închisoare", motivează Curtea care "constatând acest motiv ca fiind întemeiat, dispune condamnarea inculpatului la şapte ani închisoare, respectând modul de individualizare prev. la art. 72 Cod penal, în ceea ce priveşte diferenţa dintre maximul special şi pedeapsa aplicată.".

Cei trei judecători ai CAB mai arată că "astfel, individualizată pedeapsa îşi poate atinge scopul prev. la art. 52 Cod penal", articol care se referă la "Pedeapsa şi scopul ei".