Curtea de Apel Târgu Mureş a respins cererea de arestare a avocatului acuzat de trafic de influenţă

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, sâmbătă, cererea de arestare a avocatului din cadrul Baroului Mureş care a fost reţinut pentru trafic de influenţă, procurorii anticorupţie formulând recurs împotriva deciziei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4 afișări

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Târgu Mureş, Anuţa Duşa, a declarat corespondentului MEDIAFAX că avocatul Gavril Huza, acuzat de trafic de influenţă, a fost reţinut, vineri, pentru 24 de ore, instanţa respingând, sâmbătă, cererea procurorilor anticorupţie de arestarea acestuia pentru 29 de zile.

"Curtea de Apel Târgu Mureş a respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş de luare a măsurii arestului preventiv, pentru acuzaţia de trafic de influenţă în ceea ce îl priveşte pe avocatul Gavril Huza şi a impus măsura de a nu părăsi ţara pentru învinuit. Împotriva acestei decizii, reprezentantul DNA a declarat recurs pe loc, în şedinţă publică", a spus Duşa.

Potrivit sursei citate, recursul va fi judecat în zilele următoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Avocatul Gavril Huza din cadrul Baroului Mureş a fost reţinut pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupţie, care îl acuză că a pretins 2.000 de lei de la o persoană căreia i-a promis că va interveni pentru ca o rudă a sa să nu fie arestată preventiv, iar maşina pusă sub sechestru să fie restituită.

Anchetatorii au stabilit că, în 26 martie, Gavril Huza, în calitate de avocat, a pretins de la o persoană denunţătoare suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, astfel încât acel procuror să nu propună instanţei competente arestarea preventivă pentru 29 de zile a soţului denunţătoarei şi totodată să dispună restituirea autoturismului aflat sub sechestru asigurător.

În ziua următoare, avocatul a primit de la denunţătoare suma pretinsă de 2.000 lei.

El a fost reţinut vineri, de procurorii DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici