Curtea de Apel Timişoara a decis eliberarea celor 38 de persoane arestate în dosarul mitei de la vămi

Curtea de Apel Timişoara a decis, vineri, eliberarea celor 38 de persoane arestate în dosarul mitei şi contrabandei de la vămile din Timiş, procurorii atacând însă cu recurs decizia, astfel că inculpaţii rămân în arest până la o soluţie definitivă.

Urmărește
381 afișări
Imaginea articolului Curtea de Apel Timişoara a decis eliberarea celor 38 de persoane arestate în dosarul mitei de la vămi

Curtea de Apel Timişoara a decis eliberarea celor 38 de persoane arestate în dosarul mitei de la vămi (Imagine: Theodor Pana/Mediafax Foto)

"Curtea de Apel Timişoara a decis azi - 6 mai - revocarea stării de arest preventiv a celor 38 de inculpaţi arestaţi în cauza penală privind pe lucrătorii vamali şi poliţiştii din vestul ţării, acuzaţi de fapte de corupţie", a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Cristian Pup, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, s-a decis punerea în libertate a inculpaţilor pentru a nu se face o diferenţă de tratament între ei şi restul inculpaţilor care au fost eliberaţi deja.

"Curtea a luat în considerare împrejurarea că situaţia acestor 38 de inculpaţi este identică cu a celorlalţi din lotul de 140, numit şi «Lotul Moraviţa», şi care sunt cercetaţi deja în stare de libertate, precum şi faptul că ancheta penală a fost deja finalizată, prin întocmirea rechizitoriului, urmând ca cercetarea judecătorească să debuteze la 20 iunie 2011", se arată în comunicat.

În eliberarea celor 38 de inculpaţi, judecătorul a ţinut cont şi de practica CEDO în astfel de situaţii.

"Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a arătat, mutatis mutandis, că în ipoteza în care pericolul pentru ordinea publică nu mai este real, atunci se impune luarea unor măsuri alternative în raport cu măsura arestării preventive", se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, în cazul eliberării, inculpaţii au obligaţia de a nu părăsi ţara, de a nu se apropia de ceilalţi inculpaţi sau martori şi, totodată, li s-a interzis să comunice direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi sau cu martorii.

În urma deciziei de vineri, procurorii DNA au declarat deja recurs care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit judecătorului Cristian Pup, chiar dacă mandatele de arestare expiră începând de duminică, inculpaţii vor rămâne în arest până după judecarea recursului.

În acest caz sunt cercetate în total 140 de persoane.

Procurorii DNA au trimis în judecată 69 de ofiţeri, agenţi de poliţie de frontieră şi vameşi, din care 38 în arest preventiv, de la PTF Moraviţa şi Foeni şi Sectorul PF Deta, acuzaţi de mită de peste 82.000 de euro pentru înlesnirea traficului de ţigări din Serbia în valoare de 3,3 milioane de euro.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul Punctelor de Trecere a Frontierei (PTF) Moraviţa şi Foeni din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Timiş a existat un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă pentru a obţine beneficii materiale din activitatea de trafic ilegal cu ţigări provenite din Serbia.

În structura grupului infracţional organizat au fost cooptaţi lucrători vamali şi poliţişti de frontieră de la PTF Moraviţa şi Foeni care efectuau serviciul în aceeaşi tură şi din componenţa echipajelor mobile ale vămii şi Poliţiei de Frontieră, poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta (SPF), poliţişti din echipajele Poliţiei Rutiere şi din cadrul posturilor de poliţie comunale de pe traseul PTF Moraviţa şi Timişoara, cât şi anumite persoane implicate în activităţi ilegale de trafic cu ţigări.

"Funcţionarii publici şi ceilalţi membri ai grupului au încălcat legea penală cu o frecvenţă aproape zilnică, activitatea infracţională fiind extinsă la nivelul fiecăreia dintre turele care făceau de serviciu în acest punct de trecere a frontierei. Alegerea momentului favorabil şi declanşarea activităţilor infracţionale se făcea numai după ce şeful de tură al vameşilor şi şeful de tură al poliţiştilor de frontieră primeau confirmarea de la şefii posturilor de poliţie comunale şi de la poliţişti din echipajele poliţiei rutiere că întreaga zonă este supravegheată de către aceştia şi că nu sunt prezente persoane care le-ar putea împiedica activitatea sau instituţii ale statului nu efectuează controale. În consecinţă, în timpul derulării traficului cu ţigări, respectivul segment de teritoriu era pe deplin sub stăpânirea grupului infracţional organizat, fiind practic scos de sub autoritatea statului", se arată în comunicatul transmis de DNA.

Reprezentanţii instituţiilor statului deveneau parteneri ai traficanţilor de ţigări doar în condiţiile în care, pentru a introduce ilegal în România ţigări depozitate în autoturisme şi disimulate în diverse spaţii din acestea, primeau de la traficanţi 50 de euro pentru fiecare bax de ţigări. În timp ce vameşul efectua un control superficial şi formal al autoturismului, urmărind ca gesturile sale să fie înregistrate de camerele de luat vederi amplasate în perimetrul punctului de trecere a frontierei, mita destinată coruperii vameşilor şi poliţiştilor de frontieră era remisă, în majoritatea situaţiilor, în toneta vameşilor de pe sensul de intrare în ţară. În continuare, conspirativitatea deplasării traficanţilor era asigurată de echipajele mobile ale vameşilor şi poliţiştilor de frontieră care se asigurau că nu există în zonă filtre de control.

De regulă, sumele de bani astfel colectate erau împărţite în mod egal între şefii de tură ai vameşilor şi poliţiştilor urmând a fi distribuiţi subordonaţilor în funcţie de contribuţia fiecăruia la activitatea infracţională. În acest mod, pentru a nu constata infracţiuni sau contravenţii, practic pentru a nu efectua niciun fel de control de frontieră, funcţionarii publici primeau la Moraviţa sume de bani de ordinul miilor de euro pe tură iar la Deta sume de bani de ordinul sutelor de euro pe tură.

Poliţiştii din cadrul altor structuri decât Poliţia de Frontieră, care supravegheau zona pentru a preveni eventualele surprinderi în flagrant, primeau sume cuprinse între 150 şi 300 de euro pentru fiecare tură. De asemenea, o parte din banii colectaţi erau folosiţi şi pentru achitarea produselor alimentare consumate zilnic de către funcţionarii din tura respectivă.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 48 de case şi apartamente, 9 terenuri, 16 autoturisme şi mai multe conturi bancare.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI - Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei de Române şi Jandarmeria Română.

Dosarul a fost trimis instanţei Curţii de Apel Timişoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici