Curtea de Justiţie a UE: Accesul publicului la informaţiile despre mediu poate fi refuzat de un minister

Această excepţie nu se mai aplică în cazul în care procedura legislativă a fost finalizată.

Directiva 2003/4, care transpune Convenţia de la Aarhus în dreptul Uniunii, urmăreşte să garanteze un drept de acces la informaţiile despre mediu, deţinute de autorităţile publice, în favoarea cetăţenilor şi a întreprinderilor, fără nicio obligaţie din partea acestora de a declara un interes.

Cu toate acestea, directiva oferă statelor membre posibilitatea de a exclude de la acest drept "organismele sau instituţiile care acţionează cu capacitate [...] legislativă. Pe de altă parte, directiva permite statelor membre să prevadă că cererile de informaţii despre mediu pot fi refuzate în anumite cazuri, în special atunci când dezvăluirea acestor informaţii ar afecta în mod negativ confidenţialitatea procedurilor desfăşurate de autorităţile publice, cu condiţia ca această confidenţialitate să fie prevăzută de legislaţie. Directiva a fost transpusă în dreptul german prin Legea privind informaţiile referitoare la mediu (Umweltinformationsgesetz).

În speţă, Flachglas Torgau GmbH este o întreprindere germană producătoare de sticlă care participă la sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră. Ea doreşte să obţină informaţii cu privire la condiţiile în care Umweltbundesamt (Agenţia Federală pentru Mediu) - autoritatea responsabilă cu această comercializare în Germania - a adoptat decizii privind alocarea cotelor menţionate pentru perioada 2005-2007.

În acest scop, Flachglas Torgau a solicitat Bundesministerium für Umwelt, Naturschutz und Reaktorsicherheit (Ministerul Mediului, Conservării Naturii şi Siguranţei Nucleare, Germania) să îi transmită informaţii referitoare atât la procedura legislativă în cadrul căreia a fost adoptată legea privind alocarea cotelor de emisie de gaze cu efect de seră pentru perioada 2005-2007, cât şi la punerea în aplicare a acestei legi. Întreprinderea a solicitat în special accesul la notele şi la avizele interne ale acestui minister, precum şi la elemente de corespondenţă, inclusiv electronică, purtată între acesta şi Agenţia Federală pentru Mediu.

Ministerul în cauză a refuzat să dea curs cererii. Acesta a apreciat, pe de o parte, că este exonerat de obligaţia de a comunica informaţiile privind procedura legislativă, ca urmare a participării sale la această procedură şi, pe de altă parte, că informaţiile referitoare la punerea în aplicare a legii din 2007 erau protejate de confidenţialitatea procedurilor desfăşurate de autorităţile publice. Bundesverwaltungsgericht (Curtea Federală Administrativă, Germania), care trebuie să soluţioneze litigiul în ultimă instanţă, a solicitat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg să precizeze, în acest context, în ce limite statele membre pot stabili dreptul de acces al publicului la informaţiile despre mediu.

Potrivit Curţii de la Luxemburg, statele membre pot prevedea posibilitatea ca ministerele să refuze accesul publicului la informaţiile despre mediu în măsura în care participă la procedura legislativă, în special prin prezentarea de proiecte de legi sau de avize. Astfel, într-un asemenea caz, statele membre pot utiliza posibilitatea de a exclude de la dreptul de acces "organismele şi instituţiile care acţionează în baza capacităţilor [...] legislative". Această posibilitate are ca obiect să permită statelor membre să stabilească norme apte să asigure buna desfăşurare a procedurii de adoptare a legilor ţinând seama de faptul că, în diferitele state membre, informarea cetăţenilor este, în mod normal, asigurată într-o măsură suficientă în cadrul procedurii legislative.

Cu toate acestea, odată ce procedura legislativă a fost finalizată (prin promulgarea legii), ministerul care a participat la aceasta nu mai poate invoca această excepţie întrucât buna desfăşurare a procedurii menţionate nu mai poate, în principiu, să fie obstrucţionată prin punerea la dispoziţie a informaţiilor despre mediu. În rest, documentele aferente acestei proceduri şi, în special, rapoartele parlamentare, sunt, în general, accesibile publicului.

În schimb, nu este exclus ca ministerul să poată refuza transmiterea acestor informaţii pentru alte motive recunoscute de dreptul Uniunii.

Astfel, statele membre pot prevedea respingerea unei cereri de informaţii despre mediu în cazul în care dezvăluirea lor ar aduce atingere confidenţialităţii procedurilor desfăşurate de autorităţile publice, în măsura în care această confidenţialitate este "prevăzută de legislaţie". În această privinţă, Curtea arată că legiuitorul Uniunii a dorit în mod evident ca în dreptul naţional să existe o normă explicită. Deşi nu este necesar ca toate condiţiile care stau la baza acestui motiv de refuz să fie stabilite în detaliu, trebuie ca autorităţile publice să nu poată stabili în mod unilateral împrejurările în care este opozabilă confidenţialitatea. Aceasta implică în special faptul ca legislaţia naţională să stabilească în mod clar conţinutul noţiunii "proceduri" desfăşurate de autorităţile publice, care face trimitere la etapele finale ale proceselor decizionale ale autorităţilor publice.

Potrivit concluziei Curţii, condiţia prevăzută de directivă, potrivit căreia confidenţialitatea procedurilor desfăşurate de autorităţile publice trebuie să fie "prevăzută de legislaţie", poate fi considerată îndeplinită ca urmare a existenţei, în legislaţia naţională a statului membru în cauză, a unei norme care prevede, la modul general, că confidenţialitatea procedurilor desfăşurate de autorităţile publice constituie un motiv de refuz al accesului la informaţiile despre mediu deţinute de aceste autorităţi, în măsura în care legislaţia naţională stabileşte în mod clar noţiunea de proceduri.

Pe de altă parte, Curtea aminteşte că o autoritate publică a cărei intenţie este să invoce confidenţialitatea procedurilor sale pentru a refuza o cerere de acces la informaţiile despre mediu trebuie să procedeze pentru fiecare caz în parte la o evaluare comparativă a intereselor aflate în joc.