Cutremurele pot fi prezise. Povestea şobolanilor migratori

Cartea „Memoria inamicului”, dedicată istoriei descoperirii sistemului imunitar, surprinde încă de la primele pagini cu o revelaţie: nu este adevărat că seismele nu pot fi prezise, aşa cum ni se spune de către experţii în domeniu.

Cutremurele dau semnale clare de alarmă cu câteva ore înainte, iar acest lucru este valabil mai ales pentru cele mai puternice cutremure, precum cel care tocmai a devastat zona de graniţă dintre Turcia şi Siria.

Cartea arată că epidemiile de ciumă, după ce au devastat Europa timp de secole, au dispărut brusc la începutul secolului al XVIII-lea, dar nu datorită vreunui progres medical, ci datorită unei invazii de şobolani.

În 1727, o migraţie înfricoşătoare de miliarde şi miliarde de şobolani cenuşii şi-a făcut drum spre vest din India, depăşind stepele Asiei şi traversând râuri mari, nu fără a lăsa o întindere respingătoare de şobolani înecaţi.

Valul de şobolani cenuşii a ajuns în Europa în număr mare, iar aici i-a înlocuit complet pe şobolanii negri care trăiseră acolo până atunci. Pentru locuitorii continentului nostru a fost o binecuvântare, pentru că şobolanii negri au fost infestaţi cu un purice care a trăit ca parazit atât la şobolani, cât şi la oameni şi care transmitea periodic bacilul Yersinia pestis, capabil să producă toxine care slăbesc sistemul imunitar al omului.  Bărbaţii şi femeile erau astfel vulnerabili la contagiune.

Totuşi, şobolanul cenuşiu a fost (şi este încă) infestat de un purice care nu trece de la animal la om decât în circumstanţe extraordinare. Când se întâmplă acest lucru, şi încă se întâmplă în cazuri foarte rare, chiar şi în secolul al XXI-lea, se pot dezvolta mici focare de ciumă, care sunt rapid circumscrise. Dar marile epidemii de ciumă, precum cea povestită de Boccaccio în Decameron, au dispărut încă de la începutul secolului al XVIII-lea, odată cu şobolanii negri înlocuiţi cu cei gri.

Dar de ce a ieşit valul de şobolani din India în 1727? Pentru că, aflăm din „Memoria inamicului”, avusese loc o explozie a populaţiei de şobolani cenuşii, din cauza unei serii de cutremure catastrofale care au devastat India.

Subcontinentul era presărat de cadavre de fiinţe umane, atât de numeroase încât supravieţuitorii nu au putut să le îngroape sau să le ardă pe ruguri, conform obiceiului local, iar şobolanii s-au hrănit cu acele cadavre şi au proliferat. S-a terminat însă surplusul de hrană, iar de la periferia Indiei a pornit marele marş al şobolanilor cenuşii spre Europa (nu doar spre Europa, de fapt, ci în toate direcţiile, atât de mult încât astăzi acest animal, definit în mod bizar drept Rattus norvegicus (sic) este răspândit pe toată planeta.

Rămâne întrebarea: dacă casele a milioane de locuitori din India s-au prăbuşit şi au ucis atât de multe fiinţe umane, de ce au supravieţuit şobolanii? Nu au ajuns şi ei sub dărâmături? Aflăm că „şobolanii sunt hipersensibili la gazele care, ridicându-se din adâncurile pământului cu multe ore înainte de cutremur – după cum au documentat cercetările recente prin satelit în infraroşu – se infiltrează în vizuinile săpate sub pământ şi îi fac să fugă în aer liber”.

Pentru a rezuma: prin această incursiune în istorie şi ştiinţă aflăm o mulţime de fapte despre sănătatea şi evoluţia demografică a Europei şi descoperim, de asemenea, că cutremurele pot fi prezise cu câteva ore înainte, suficient timp pentru a menţine fiinţele umane în siguranţă (mai mult decât şobolanii). 

Toate acestea pot fi citite în primele pagini din „Memoria inamicului. De ce a fost nevoie de două mii de ani pentru a descoperi sistemul imunitar”, de clinicianul şi cercetătorul Arnaldo D'Amico.