Cel puţin 6.600 de studenţi români se aşteaptă la un salariu net de 800 de euro după absolvire, iar majoritatea cred că îşi vor găsi într-o perioadă medie de patru luni după terminarea facultăţii un loc de muncă, arată rezultatele unui sondaj al institutului german de cercetare Trendence.
„Va trece criza până termin eu facultatea şi mă aştept să câştig un salariu de minim 3.000 de lei (715 euro) la primul loc de muncă. O să învăţ în facultate şi o să fiu competentă, aşa că nu văd de ce nu mi s-ar oferi aceşti bani”, susţine Cristina Luca, studentă în anul I la Facultatea de Geografia Turismului, care îşi doreşte să devină ghid turistic. Nu de aceeaşi părere sunt însă angajatorii.
Citeşte mai multe despre aşteptările salariale ale studenţilor pe www.zf.ro.