Dacia deschide comenzile pentru modelul Jogger. Cât costă noul model şi când încep livrările

Publicat: 30 11. 2021, 11:17
Actualizat: 30 11. 2021, 11:19

Maşina a fost prezentată în premieră mondială la începutul lunii septembrie la Salonul Internaţional al Mobilităţii de la Munchen.

Jogger este disponibil pe piaţa din România în două configuraţii – cu 5 şi cu 7 locuri – şi în două versiuni de echipare: Essential şi Comfort. Acestora li se adaugă, încă de la lansare, o serie limitată, intitulată „Extreme”, care cuprinde elemente de design specifice.

Jogger dispune de două motorizări: propulsorul cu alimentare mixtă benzină/GPL ECO-G 100 şi noul motor TCe 110 cuplat cu o cutie de viteze manuală cu şase trepte. Ambele motoare sunt echipate cu sistemul Start & Stop şi sunt conforme normei Euro 6D Full.

Preţurile variază între 13.990 euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential în configuraţie cu 5 locuri, echipată cu motorul ECO-G 100 şi 16.950 euro (TVA inclus) pentru versiunea Comfort în configuraţie cu 7 locuri, echipată cu motorul TCe 110.

În ceea ce priveşte Seria Limitată „Extreme”, aceasta afişează preţuri cuprinse între 16.800 euro (TVA inclus) în cazul variantei cu 5 locuri şi motorizare ECO-G 100 şi 18.000 euro (TVA inclus) pentru configuraţia cu 7 locuri şi motorizare TCe110.

Garanţia oferită este de 3 ani sau 100.000 km. Primele livrări sunt programate în luna martie 2022.