Dacia renunţă la 620 de angajaţi şi întrerupe din nou producţia
Dacia a decis să nu mai prelungească 620 de contracte de muncă temporare care expiră la sfârşitul lunii decembrie, a confirmat o nouă întrerupere a activităţii, în intervalul 11 decembrie - 11 ianuarie 2009, şi a anunţat că trece la o cadenţă de producţie mai mică.
Dacia renunţă la 620 de angajaţi şi întrerupe din nou producţia
Din cauza scăderii cererii, atât pe piaţa internă, cât şi în statele în care Dacia exportă, activitatea uzinei de la Mioveni a fost oprită pe 30 şi 31 octombrie, în 13 şi 14 noiembrie, precum şi în perioada 20 noiembrie - 7 decembrie.
Dacia a reluat lucrul luni, însă joi, 11 decembrie, producţia va fi din nou sistată, până pe 11 ianuarie 2009.
"Conform Contractului Colectiv de Munca al Dacia pe 2008, salariaţii care vor rămâne la domiciliu în şomaj tehnic vor fi remuneraţi cu 85% din salariul total brut. Aceştia vor beneficia de tichetele de masă, acordate în avans, pentru zilele de şomaj tehnic din luna decembrie, precum şi de prima de Crăciun în valoare de 450 lei", se arată într-un comunicat al Dacia remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
Surse apropiate Dacia au declarat săptămâna trecută agenţiei MEDIAFAX că uzina de la Mioveni va întrerupe producţia pe 11 decembrie, urmând ca activitatea să fie reluată în ianuarie.
Începând din 12 ianuarie 2009, Dacia va reduce cadenţa de la 1.360 de unităţi la 1.085 vehicule pe zi, se arată într-un comunicat al producătorului auto, remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Citeşte şi
Uzina Dacia a reluat producţia, după o întrerupere de aproape trei săptămâni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO