Dâmboviţa:17 elevi, salvaţi de jandarmi după ce microbuzul în care se aflau a rămas blocat în zăpadă

Un număr de 17 elevi din municipiul Slobozia au fost salvaţi, duminică, de către jandarmii montani, după ce microbuzul şcolar cu care se deplasau pe drumul dintre Platoul Padina din Masivul Bucegi şi localitatea dâmboviţeană Moroieni a derapat şi a rămas blocat în zăpadă.

Urmărește
4 afișări

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, angajaţii instituţiei, aflaţi de serviciu pe munte, au reuşit să scoată microbuzul din zăpadă, iar elevii au fost preluaţi de o maşină a jandarmeriei şi transportaţi la Moroieni, intervenţia durând câteva ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Cei 17 elevi din municipiul Slobozia coborau din Platoul Padina, unde fuseseră cazaţi de vineri. Din cauza zăpezii, microbuzul a derapat cu o roată în şanţul de pe marginea drumului, iar şoferul maşinii a cerut imediat sprijinul nostru. S-a reuşit scoaterea microbuzului din şanţ, şcolarii fiind transportaţi de către jandarmi în siguranţă cu o maşină a instituţiei până în localitatea Moroieni. Acum elevii au fost preluaţi de către microbuzul cu care se deplasau şi sunt în drum spre casă", a declarat purtătotul de cuvânt al IJJ Dâmboviţa, lt. Ciprian Vătăşelu.

Tot duminică, o altă grupă de jandarmi montani a recuperat un grup de nouă elevi din Bucureşti, care împreună cu însoţitorii lor, nu şi-au mai putut continua drumul din cauza oboselii şi a condiţiilor meteorologice, aceştia fiind transportaţi cu autovehiculul jandarmeriei în localitatea Moroieni, de unde au fost preluaţi de un microbuz.

Jandarmii montani le recomanda turiştilor care vor să ajungă în zona Platoului Padina să fie foarte bine echipaţi, iar dacă aleg să ajungă în această zonă cu maşina să aibă lanţuri antiderapante şi anvelope de iarnă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici