Dâmboviţa: Case în pericol de prăbuşire, din cazuza erodării malurilor Ialomiţei
Douăzeci de case din comuna dâmboviţeană Finta sunt în pericol să se prăbuşească în albia râului Ialomiţa, din cauza erodării unuia dintre maluri, albia ajungând în prezent la aproximativ 40 de metri de casele localnicilor.
Imagine din arhiva MEDIAFAX FOTO
Eroziunea solului pune în pericol şi Drumul Judeţean 720 A, existând riscul izolării satului Gheboaia de restul comunei.
Localnicii acuză autorităţile că nu s-au implicat, deşi ei au făcut sute de sesizări pentru rezolvarea acestei probleme.
“Cele douăzeci de familii din satul Gheboaia nu au somn de fiecare dată când plouă. Apele râului Ialomiţa au erodat unul din maluri atât de mult încât albia s-a apropiat periculos de casele oamenilor. Am făcut zeci de demersuri, ne-am organizat şi într-o asociaţie în acest scop, dar autorităţile ignoră acestă situaţie”, a declarat Iacob Iordache, preşedinte Asociaţiei Pro Pact 2005, din care fac parte localnicii afectaţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Autorităţile locale susţin că s-au implicat în rezolvarea situaţiei, dar că pentru regularizarea albiei sunt necesare sume mari de bani, pe care bugetul local nu le are.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO