Dâmboviţa: Incendiu la o conductă de transport ţiţei a Petrom
Un incendiu a izbucnit, luni, la o conductă de transport ţiţei aparţinînd Petrom, situată în satul Saru Deal, comuna Valea Mare, judeţul Dâmboviţa, focul fiind stins după o intervenţie de aproximativ o jumătate de oră de către serviciul privat de pompieri al Secţiei Strâmbu al Societăţii Petrom.

Dâmboviţa: Incendiu la o conductă de transport ţiţei a Petrom
Potrivit plt maj Gabriel Gătej, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, incendiul a fost anunţat de către reprezentanţii Petrom luni, la ora 12.38, la Serviciul Unic de Urgenţă 112. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale ale Detaşamentului Găeşti din cadrul ISU Dâmboviţa.
"Din primele cercetări rezultă că la faţă locului o echipă de intervenţie a Petrom efectuă lucrări de decopertare a conductei, deoarece la faţa locului se înregistrau scurgeri de combustibil. Nu a mai fost nevoie de intervenţia noastră, incendiul fiind stins de pompierii serviciului privat al Petrom. Cauza probabilă a incendiului este o scânteie mecanică provenită de la lucrările de decopertare, iar în acest moment, reprezentanţii ISU şi ai Petrom fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incendiul.", a declarat plt. maj. Gabriel Gătej, purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa.
Incendiul nu a pus în pericol vieţi omeneşti sau construcţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul era lichidat, iar pompierii militari supraveghează zonă pentru a preveni reizbucnirea focului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

