Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, lucrează ca muncitor necalificat la o firmă din Galaţi care are contracte pentru lucrări la staţia de alimentare cu apă de la Priseaca, staţie care asigură furnizarea apei în municipiul Târgovişte.
Sâmbătă, bărbatul a încercat să golească un bazin cu apă din incinta staţiei de alimentare şi s-a intoxicat cu gazele emanate de pompa de evacuare a apei. În momentul în care echipajele medicale care au fost chemate de urgenţă la locul incidentului au ajuns la el, muncitorul era conştient şi a cooperat cu medicii, însă pe drumul către spital starea acestuia s-a agravat.
Conform sursei citate, când a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte bărbatul intrase în comă. El a rămas internat, medicii încercând să îi salveze viaţa.
Poliţia Dâmboviţa a deschis un dosar penal în acest caz, întrucât incidentul este considerat accident de muncă, în condiţiile în care bărbatul se afla în timpul serviciului.