Dâmboviţa: Nouă răniţi, într-un accident rutier
Nouă persoane au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, într-un accident de circulaţie petrecut pe DN 7 Bucureşti - Piteşti, în oraşul Găeşti, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un copac de pe marginea şoselei.
Dâmboviţa: Nouă răniţi, într-un accident rutier
Din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit că şoferul microbuzului, în care erau cel puţin 13 persoane, efectua o cursă cu angajaţii Fabricii de Frigidere Arctic din Găeşti spre localitatea lor de reşedinţă, Ionesti, iar şoferul a declarat că o maşină i-a tăiat calea şi, pentru a evita impactul, a tras de volan şi a ieşit de pe carosabil, oprindu-se cu microbuzul într-un pom.
"Şoferul a declarat iniţial că transporta douăsprezece sau treisprezece persoane, iar cercetările noastre au relevat că în maşină au fost treisprezece persoane, din care nouă au fost rănite, una fiind în stare mai gravă. Din primele verificări reiese că şoferul microbuzului a încercat să evite coliziunea cu un autoturism condus de un şofer care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers. Autovehiculele s-au lovit lateral, iar din impact microbuzul a ajuns în copac", a declarat comisar Gheorghe Ticu de la Poliţia Rutieră Găeşti, care a precizat că în acest caz va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală şi distrugere din culpă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Răniţii au fost transportaţi la Spitalul orăşenesc din Găeşti.
Potrivit medicului Elena Olaru de la Spitalul Găeşti, la această unitate medicală au fost aduse nouă persoană rănite în accident, aceştia având diverse plăgi şi escoriaţii, iar o femeie are o fractură de femur, motiv pentru care a fost trimisă cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean din Târgovişte.
"Ceilalţi pacienţi rămân la noi sub observaţie şi tratament şi vom decide dacă este cazul să rămână internaţi sau vor fi trataţi ambulatoriu, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a fiecăruia, dar la o prima evaluare nu sunt probleme complicate", a declarat dr. Elena Olaru.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO