Dâmboviţa: Un bărbat a murit, iar soţia şi copilul lor au ajuns la spital intoxicaţi cu naftalină

Un bărbat de 34 de ani din comuna dâmboviţeană Vulcana Băi a murit, iar soţia şi fiica acestuia, în vârstă de nouă ani, au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce s-au intoxicat cu naftalină în locuinţa lor.

Urmărește
19 afișări

Potrivit medicului Carmen Dinu de la Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa, din cercetările poliţiştilor şi din relatările localnicilor reiese că familia venise de câteva zile din Belgia şi tăiase un porc pentru a petrece cu vecinii.

La un moment dat, femeia a acuzat ameţeli şi i-a alertat pe vecini, care i-au scos din casă, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat de către medicii de la ambulanţă veniţi la faţa locului.

Conform sursei citate, cel mai probabil cei trei s-au intoxicat cu naftalină, care fusese împrăştiată prin casă de către femeie.

"S-au făcut manevre de resuscitare asupra bărbatului, dar nu s-a mai putut face nimic, a trebuit să declarăm decesul. Cei care i-au scos din casă, vecinii şi rudele, spun că le-a fost rău şi lor din cauza mirosului înţepător de naftalină din casă. Din relatările localnicilor rezultă că soţia victimei a făcut curăţenie în casă şi a pus o cantitate mare de naftalină prin camere, prin haine, peste tot, aceasta fiind cauza probabilă a intoxicării. Ameţită de mirosul de naftalină, femeia a alertat vecinii, care i-au scos pe rând din casă. Ea şi fetiţa de noua ani au fost transportate la spital, dar pentru bărbatul de 34 de ani nu s-a mai putut face nimic", a declarat dr. Carmen Dinu.

Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc tragedia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici