Dâmboviţa: Un mort şi şapte răniţi după ce un autocar s-a răsturnat

O persoană a murit, iar alte şapte au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat, pe Drumul Naţional 71, Bucureşti-Târgovişte, în dreptul localităţii Bâldana.

Urmărește
4 afișări
Imaginea articolului Dâmboviţa: Un mort şi şapte răniţi după ce un autocar s-a răsturnat

Dâmboviţa: Un mort şi şapte răniţi după ce un autocar s-a răsturnat

Accidentul a avut loc în jurul orei 6,15, după ce un autocar s-a răsturnat în afara şoselei.

Potrivit inspectorului Pamela Ropotan, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, accidentul s-a produs din cauza poleiului. Autocarul a derapat, a rupt un stâlp, apoi s-a răsturnat într-un şanţ.

În autocar erau aproximativ 20 de persoane care fuseseră preluate din Bucureşti, urmând să ajungă în Spania, la muncă.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 47 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alţi şapte pasageri au fost răniţi.

Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa, Silviu Gotea, trei dintre victime, în stare gravă, au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, iar celelalte patru au fost internate la Spitalul Judeţean din Târgovişte.

Conform politiştilor sosiţi la locul accidentului, cel mai afectat este însoţitorul conducătorului auto. Bărbatul are fractură de claviculă şi alte traumatisme şi a fost transportat la un spital din Bucureşti.

Între răniţii transportaţi la Spitalul Judeţean Târgovişte se află o femeie însărcinată în 8 luni şi copilul acesteia, un băieţel în vârstă de 5 ani. "Starea femeii şi a copilului este stabilă. De asemenea şi ceilalţi răniţi aduşi la noi de la accidentul de la Bâldana sunt în afara oricărui pericol. Au excoriaţii şi leziuni faciale şi vor mai rămâne 2- 3 zile la noi sub supraveghere pentru a le putea vedea evoluţia", a declarat doctorul Nicolae Vlădescu de la Spitalul Judeţean Târgovişte.

Firma care efectua transportul este Eurotime, din Bucureşti, iar autocarul se îndrepta spre Târgovişte de unde urma să preia alte persoane care mergeau la muncă în străinatate, au precizat poliţiştii.

"Efectuăm cercetări pentru a putea stabili ce s-a întâmplat, dar, din primele noastre investigaţii, şoferul a pierdut controlul volanului din cauza gheţii de pe carosabil şi a manierei lui de a conduce. Probabil că a avut şi viteză şi, la un moment dat, nu a mai putut să controleze maşina", a declarat comisarul şef Ion Niculae, şeful Poliţiei Rutiere Dâmboviţa.

Poliţiştii au mai precizat că pasagerii care au scăpat nevătămaţi din accident s-au întors în Bucureşti, cu maşini de ocazie, urmând să decidă dacă mai efectuează deplasarea în Spania.

Grupul de aproximativ 20 de persoane aflate în autocar în momentul producerii accidentului era format din muncitori din judeţele Tulcea şi Ialomiţa care plecaseră spre Spania pentru a munci acolo.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul pe DN 71, în zona Bâldana, blocat în urma accidentului, fusese reluat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici