Dămureanu: Băsescu a construit ipoteza că liderii sindicali l-ar transforma în duşman al poporului

Liderul Uniunii sindicale "Forţa Legii", Ringo Dămureanu, a declarat marţi, la finalul discuţiilor dintre sindicate, patronate, Guvern şi preşedinte, că Traian Băsescu i-a acuzat pe sindicalişti că ar încerca să îl prezinte ca "duşmanul poporului".

Urmărește
30 afișări
Imaginea articolului Dămureanu: Băsescu a construit ipoteza că liderii sindicali l-ar transforma în duşman al poporului

Dămureanu: Băsescu a construit ipoteza că liderii sindicali l-ar trasnforma în duşman al poporului (Imagine: Laszlo_Mihaly/Mediafax Foto)

Dămureanu a declarat, după discuţiile referitoare la măsurile de reducere a cheltuielilor prezentate de Guvern, că, la dezbatere, preşedintele a debutat cu "ameninţări făţişe" la adresa unuia dintre liderii sindicali, care nu era prezent.

El a precizat că Băsescu s-a referit la Vasile Marica, preşedintele Alianţei Sed Lex.

"Ne-a rugat pe noi să îi transmitem lui Marica că patronează un sindicat care gestionează contrabanda şi evaziunea fiscală şi apoi preşedintele s-a adresat celor cinci lideri de confederaţii cu formula «măi, băieţi» şi a construit o ipoteză conform căreia confederaţiile sindicale ar fi interesate în criza politică şi a încercat de mai multe ori să speculeze momentul, să încerce să se retragă (...) pentru a crea o presiune. A spus că, dacă nu înţelegem această situaţie şi această scrisoare, este dispus să se ridice şi să plece", a afirmat Dămureanu.

El a spus că sindicatele ar fi fost deja puse sub o presiune suplimentară când li s-a solicitat să participe la întâlnire cu un singur reprezentant.

Întrebat de ce preşedintele nu a plecat de la discuţii, aşa cum a ameninţat, potrivit variantei sindicaliştilor, Dămureanu a spus că reprezentanţii patronatelor "au fost foarte cumsecade" cu Traian Băsescu şi l-au "implorat" să rămână.

Întrebat care au fost exact acuzele pe care le-ar fi formulat preşedintele, Dămureanu a spus: "A construit ipoteza potrivit căreia liderii sindicali l-ar trasnforma pe dânsul şi pe membrii Cabinetului în duşmanii poporului, împotriva căruia ar trebui să lupte. (...) Şi că îi pare rău că şi-a dat seama târziu de această construcţie".

Liderul BNS, Dumitru Costin, s-a arătat rezervat în a face comentarii pe acest subiect.

El a apreciat că nu consideră că la întâlnire au existat presiuni, fiind "o discuţie între parteneri".

"A fost o discuţie care, chiar dacă uneori a depăşit nivelul de decibeli pentru o întâlnire între parteneri serioşi şi responsabili, până la urmă a revenit la un ton normal", a adăugat Costin.

El a apreciat că absenţa partidelor de opoziţie de la discuţia de marţi a fost "o eroare".

"Întotdeauna când trecem prin momente delicate trebuie să găsim o soluţie optimă, indiferent dacă unora le place sau nu din punct de vedere politic. Pe mine nu mă interesează niciun fel de jocuri politice şi nu mă interesează niciun partid politic", a declarat Costin.

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit marţi, la Parlament, cu reprezentanţii Guvernului, partidelor, sindicatelor şi patronatelor. Discuţiile au durat trei ore şi jumătate. Reprezentanţii PNL, PSD şi PC au refuzat să participe la această întâlnire.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici