Prima pagină » Social » Dan Diaconescu revine în ţară în jurul orei 13.00, de la Viena

Dan Diaconescu revine în ţară în jurul orei 13.00, de la Viena

Dan Diaconescu va reveni în ţară miercuri în jurul orei 13.00, cu o cursă aeriană de la Viena, pentru a continua discuţiile cu autorităţile române privind privatizarea Oltchim, au declarat surse oficiale.
Dan Diaconescu revine în ţară în jurul orei 13.00, de la Viena

Dan Diaconescu a părăsit luni România, cu o cursă aeriană spre München (Germania).

El a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Premierul a precizat totodată că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.