Dan Georgescu se poate întoarce la conducerea ANRCTI
Curtea de Apel a hotărât suspendarea revocării lui Dan Georgescu din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), precum şi a numirii lui Liviu Nistoran în această poziţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse juridice.

Dan Georgescu se poate întoarce la conducerea ANRCTI (Imagine: Mediafax Foto)
"Practic, Dan Georgescu se poate reîntoarce la conducerea Autorităţii de Reglementare în domeniul IT&C, după obţinerea certificatului de grefă", au mai spus sursele citate.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a eliberat din funcţie pe Dan Cristian Georgescu printr-o decizie semnată pe data 18 august, actul normativ intrând în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial, în 20 august.
Potrivit actului normativ, decizia de eliberare a preşedintelului ANRCTI a fost luată în baza unui raport de audit public intern întocmit în luna august, prin care se constată încălcarea prevederilor mai multor articole din OUG 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, precum şi încălcări ale OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, Legii 53/2003 (Codul Muncii), Legii 672/2002 privind auditul public intern şi Legii 500/2002 privind finanţele publice.
Georgescu a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de suspendare a deciziei prin care a fost revocat din funcţie, considerând că actul semnat de premier nu conţine şi o motivaţie legală.
Totodată, Georgescu a solicitat şi suspendarea deciziei de numire la conducerea autorităţii de reglementare în domeniul IT&C a lui Dorin-Liviu Nistoran.
Deptatul independent Dorin-Liviu Nistoran a fost numit la conducerea ANRCTI la 20 august, decizia şefului Executivului fiind publicată în Monitorul Oficial două zile mai târziu
ANRCTI este o instituţie independentă de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice şi audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice, tehnologiei informaţiei şi serviciilor poştale.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

