Dan Nica: Ar trebui să plece vreo 300 dintre cei cu mapa din Poşta Română
Aproximativ 300 de angajaţi TESA al Poştei Române ar trebui să plece, pentru că personalul este excedentar, a declarat sâmbătă ministrul desemnat al Comunicaţiilor, Dan Nica, în urma discuţiilor de la BNR cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene.

Dan Nica: Ar trebui să plece vreo 300 dintre cei cu mapa din Poşta Română (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)
"La Poşta Română, dacă aşa sunt informaţiile acum, procesul actual de angajare a consultantului a eşuat. O să reîncepem un proces de angajare a consultantului respectiv care mai departe umblă prin toată lumea să caute investitori, vine cu cei mai buni investitori şi se decide care este investitorul care să vină, cu ce sumă de bani şi în ce condiţii astfel încât să Poşta Română să devină un serviciu poştal modern", a spus Nica.
El crede că Poşta are un personal excedentar în zona TESA (Tehnic, Economic, Ştiinţific şi Administrativ).
"Eu cred foarte mult în cei care aduc venituri şi care muncesc şi aceştia sunt factorii şi oficianţii în Poşta Română. Cred că vreo 300 din cei care erau cu mapa şi care trăiau pe seama activităţii factorilor poştali şi ai oficianţilor trebuie să părăsească... mai ales că au şi salariile prea mari. Deci vorbesc din zona de TESA, care au fost probabil angajaţi nu pe baza unui criteriu, ci pe baza unui criteriu foarte clar, ca să aibă să dea nişte bani nemunicţi unora sau altora", a afirmat Nica.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
Cei cinci administratori numiţi de Ministerul Comunicaţiilor în CA al companiei Poşta Română vor demisiona, după plecarea ministrului de resort, Răzvan Mustea, şi instalarea noului Guvern.
"În spiritul decenţei care a caracterizat acest cabinet, toţi membrii CA numiţi provizoriu îşi vor da demisia odată cu plecarea mea", a declarat joi Mustea într-o conferinţă de presă în care şi-a prezentat bilanţul la conducerea instituţiei.
Ministerul Comunicaţiilor a anulat în luna aprilie licitaţia pentru selectarea consultantului juridic în procesul de privatizare a Poştei Române, după ce niciunul dintre cei doi ofertanţi înscrişi nu a depus toate documentele necesare verificării îndeplinirii cerinţelor minime de calificare.
Poşta Română este controlată de Ministerul Comunicaţiilor, care deţine 75% din acţiuni, restul titlurilor fiind în posesia Fondului Proprietatea.
Compania a încheiat anul 2011 cu pierderi de 68 milioane de lei, din care 30 milioane de lei reprezintă provizioane pentru diverse litigii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

