- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Daniel Chiţoiu a fost pus oficial sub învinuire în dosarul accidentului în care au murit 2 persoane. Fostul ministru a refuzat să dea declaraţii procurorilor
Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost pus oficial sub învinuire în dosarul accidentului în urma căruia două persoane au murit şi două au fost rănite.
Chiţoiu a fost pus oficial sub învinuire
Purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, procurorul Arsene Cătălin, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în dosar s-a început urmărirea penală in personam.
„A refuzat să dea declaraţie (Daniel Chiţoiu n.r.), de altfel avea acest drept. A fost pus sub învinuire în dosarul de ucidere din culpă”, a spus procurorul.
Daniel Chiţoiu a fost, joi dimineaţa, la Parchetul Tribunalului Argeş, acolo unde se fac cercetări cu privire la accidentul pe care l-ar fi provocat fostul ministru. Chiţoiu a mers la Parchet însoţit de avocat şi a stat aproximativ 15 minute. La ieşire, el a spus că se supune procedurilor procurorilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Întrebat dacă vorbea la telefon înainte de impact, Daniel Chiţoiu a răspuns negativ.
De asemenea, el a fost întrebat şi dacă a luat legătura cu membrii familiei care şi-a pierdut viaţa în accident şi a răspuns: „Nu!”.
Dosarul accidentului în care a fost implicat Daniel Chiţoiu, în urma căruia două persoane au murit şi două au fost rănite, a fost preluat de Parchetul Tribunalului Argeş, după ce iniţial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost externat în 2 ianuarie din Spitalul Floreasca, el ieşind din unitatea medicală fără a fi văzut de jurnaliştii aflaţi în faţa spitalului.
Surse judiciare spuneau că există suspiciunea că fostul ministru vorbea la telefon în timpul impactului.
Anchetatorii cred că maşina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens, iar imediat după producerea accidentului au existat declaraţii verbale contradictorii. În plus, poziţia maşinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăţiei.
Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfireşti din Argeş. O femeie de 73 de ani şi un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO