Video Daniel Uţă, agresorul poliţistului din Târgovişte, a fost prins în Bucureşti

Daniel Uţă, cel care l-a lovit în cap, într-un local din Târgovişte, pe poliţistului de la IPJ Dâmboviţa, acesta fiind internat în comă, a fost prins, duminică seară, în Bucureşti şi este dus la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Urmărește
309 afișări

Potrivit surselor citate, Daniel Uţă a fost prins într-un apartament din cartierul Rahova din Capitală, în urma unei descinderi a poliţiştilor de la investigaţii criminale, cu sprijinul DGIPI şi SRI.

În apartament a mai fost găsit un bărbat, care a fost ridicat de poliţişti, urmând să fie dus, împreună cu Daniel Uţă, la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, pentru audieri. De asemenea, în apartament au fost găsite şi două fete, acestea nefiind ridicate de anchetatori, au mai spus sursele citate.

Poliţia Română a anunţat, duminică noapte, într-un comunicat de presă, că principalul suspect al agresiunii care a avut loc în municipiul Târgovişte a fost prins într-un apartament din cartierul Rahova din Capitală, în compania unei alte persoane. Cei doi vor fi duşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa pentru audieri.

Procurorii vor decide, în urma audierilor, dacă îl vor reţine pe Daniel Uţă şi vor cere instanţei arestarea lui preventivă pentru tentativă de omor calificat.

Poliţistul Codruţ Oprea, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, a fost dus în comă de gradul IV la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgovişte, de George Daniel Uţă, un presupus interlop din Târgovişte care ar face parte din gruparea "Ghenosu".

Codruţ Oprea a fost operat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru un hematom cerebral, starea lui fiind în continuare foarte gravă, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Bogdan Opriţa.

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Dâmboviţa, Mihai Tudose, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în urma probelor administrate s-a stabilit că agentul de poliţie Codruţ Oprea a fost lovit în cap cu un corp dur, probabil o sticlă, de către George Daniel Uţă, zis "Danezu", de 22 de ani, din Târgovişte, care apoi a fugit de la locul faptei ieşind pe un geam de la toaleta localului Irish Pub din Târgovişte.

Mihai Tudose a precizat că procurorii au început urmărirea penală pentru tentativă de omor calificat, pentru care agresorul riscă o pedeapsă între şapte ani şi jumătate şi 12 ani şi jumătate.

Procurorii dâmboviţeni l-au audiat, duminică, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, pe unul dintre martorii care au fost în localul din Târgovişte unde a avut loc agresiunea. Acesta a părăsit sediul instituţiei după câteva ore de audieri, el fiind scos cu cagulă pe faţă şi introdus într-o maşină a Poliţiei.

Avocatul lui Daniel Uţă declara că îl va suna pe clientul său pentru a-i spune să se predea, precizând că a fost contactat de acesta, care i-a cerut să meargă să îl reprezinte la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa.

"Clientul meu m-a sunat de pe telefonul mobil şi m-a rugat să vin să-l reprezint la Parchet. Nu ştiu unde este acum şi nu mi-a spus dacă se predă. Am înţeles, după câte se pare, că a lovit un poliţist cu o sticlă de vin, nu cunosc mai multe. Bănuiesc că s-a pus în mişcare urmărirea penală în acest caz. O să-l sun acum, nu m-a sunat de pe număr ascuns de telefon, m-a sunat de pe numărul lui. O să vorbesc acum după ce plec şi o să-i spun acum să se predea. Nu mi-a spus unde se află. L-am mai reprezentat şi într-un alt dosar la Legea 61. Nu mi-a cerut nimeni numărul de telefon al lui. O să-l sun acum să văd unde este", a spus avocatul Dumitru Popa.

Poliţistul agresat de un membru al grupǎrii Ghenosu din Târgovişte verifica, în momentul incidentului, informaţiile potrivit cǎrora, dupǎ o anumitǎ orǎ, în acel local se consumǎ droguri, a declarat, duminică, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", Vasile Lincu.

Daniel Uţă, zis "Danezu", a mai fost implicat într-un incident cu violenţă, în primăvara acestui an, când a fost acuzat că a lovit-o pe fata şefului de post din Pietroşiţa. Atunci, tânăra, în vârstă de 19 ani, a ajuns la spital după ce a fost sechestrată şi bătută de Daniel Uţă, fostul ei prieten. Agresiunea a fost înregistrată de camerele de supraveghere ale unui magazin din microraionul 4 din Târgovişte, victima fiind internată iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi ulterior la un spital din Bucureşti. Fata şi-a retras plângerea, astfel că Daniel Uţă nu a mai fost cercetat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici