Darius Vâlcov: În următorul an de zile, preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%
Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, a declarat, luni, că, în următorul an, preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%.
"Chiar azi (luni - n.r.) am primit o adresă de la preşedintele ANRE, doamna prim-ministru şi spre ştiinţă şi mie, prin care ni se spune că situaţia nu e deloc roz. La 1 august urmează o creştere - pentru că aşa e legislaţia - de 4% a preţului la gaze. (...) Două mari companii, n-am să le dau numele, au peste 95% din producţia românească şi atunci îşi permit ca un preţ de producţie de 27 de lei să ajungă la vânzare la 81 de lei, adică un profit de 300%. O parte îşi ia şi statul român pentru că e acţionar în amândouă. De ce? Pentru că aşa au înţeles unii manageri că trebuie mers înainte. Mărim preţul, că până la urmă cine-l suportă, e un prost care trebuie să-l plătească, decât să mărim producţia şi să diversificăm sursele, astfel încât să vindem mai mult, poate chiar şi la export, dar la un preţ mai mic", a declarat Darius Vâlcov, la Antena 3.
Consilierul susţine că legea permite Executivului să intervină pentru a regla preţul gazelor "pentru maximum trei ani".
"Constatând că din 2013 până azi, preţul la gaz a crescut cu 75%, ca urmare a dorinţei acestor două entităţi de a obţine profit de 300%, adică câteva miliarde de lei pe an, ANRE s-a sesizat şi ne-a trimis această adresă şi ne întreabă ce să facem pentru că există lege (...) şi legea spune în felul următor: când te afli într-o astfel de situaţie, poţi să intervii ca Guvern şi pentru maxim trei ani de zile să reglezi preţul astfel încât acesta să poată fi suportat, să fie real plătit de către oameni către companii. Şi acest lucru la recomandarea pe care şi eu o s-o fac şi o s-o susţin şi sunt sigur că în această direcţie vom merge în următorul an de zile preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%", a completat Vâlcov.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO