Dascălu s-a întâlnit la Gura Humorului cu şefii structurilor MAI din judeţul Suceava

Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul de Interne, Ioan Dascălu, s-a întâlnit, joi, la Gura Humorului, cu şefii structurilor structurilor MAI din judeţ, inclusiv cu prefectul Sorin Arcadie Popescu, pentru a discuta situaţia infracţiunilor.

Urmărește
18 afișări

Ioan Dascălu s-a interesat despre activitatea Poliţiei, Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, a Serviciului Judeţean Anticorupţie, precum şi a celorlalte structuri teritoriale ale ministerului, se arată într-un comunicat de presă de joi al MAI.

Totodată, a fost analizată situaţia infracţională la nivelul judeţului, context în care şeful DOSP a cerut şefilor de structuri "o abordare proactivă şi reacţie fermă" în combaterea fenomenului infracţional.

O parte din problemele ridicate în şedinţa de joi de către şefii structurilor teritoriale vor fi preluate şi analizate la nivel central, urmând ca soluţiile găsite de conducerea MAI să fie transmise spre implementare.

În acelaşi timp, secretarul de stat a constatat existenţa unei bune cooperării între structurile ministerului, aspect subliniat şi de prefectul judeţului.

La şedinţa de joi au luat parte şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava, Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Suceava, Centrului Regional Suceava al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Direcţiei Judeţene Suceava a Arhivelor Naţionale, Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Suceava, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al Judeţului Suceava, Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor al Judeţului Suceava, Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanei, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici