- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.12.2018, 10:38)
- Mihaela Gidei
Data la care Liviu Dragnea a fost chemat la DNA, în dosarul Tel Drum
Liviu Dragnea a fost chemat, telefonic, la DNA pe data de 3 ianuarie, pentru a-i fi comunicate rezultatele expertizei efectuate în ancheta Tel Drum, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din dosar.

DNA i-a transmis lui Liviu Dragnea data la care va fi audiat în dosarul Tel Drum
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost sunat şi a fost informat că este aşteptat pe 3 ianuarie la sediul DNA, unde procurorii îi vor comunica rezultatele expertizei efectuate în dosarul Tel Drum, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Faptele ar fi fost comise în perioada în care Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, iar dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării OLAF (Oficiul european antifraudă).
În dosarul „Tel Drum”, în 13 noiembrie, procurorii DNA au anunţat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
"Până în acest moment, nici autoritatea de management (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene) nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele ce ar fi fost obţinute nelegal din fonduri europene de peste 20 milioane euro), nici Consiliul judeţean Teleorman nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul ce ar fi fost produs prin infracţiunile de abuz în serviciu ( peste 31 milioane lei)", au transmis procurorii.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe