Potrivit asociaţiei citate, reconstrucţia căilor ferate este „o pălărie prea mare pentru guvernul României şi CFR”.
„În urmă cu mai bine de 20 de ani, CFR a pornit o politică de demolare şi reconstruire a magistralelor în principal pe fonduri europene şi de pre-aderare.
În plus, „lălăiala birocratică a statului” dă constructorilor motive să-şi justifice întârzierile: „La fel face şi calitatea slabă a proiectării plătită de CFR în prealabil. Pe scurt, management defectuos şi un stat slab care nu poate ţine în frâu antreprenorii. Spre deosebire de autostrăzi, remarcăm şi un fapt pozitiv: nu avem niciun contract major reziliat la începutul sau jumătatea lucrărilor. Aceste proiecte sunt ca un marfar foarte lent care ajunge până la urmă la destinaţie: rezultatele lor vor fi văzute de copiii şi nepoţii noştri”.
Cei aproximativ 500 km finalizaţi sunt pe coridorul principal Constanţa-Bucureşti-Predeal-Sighişoara-Simeria-Arad-Curtici.
Pe Sighişoara-Simeria se înregistrează un record: 11 ani până la revenirea trenurilor pe două fire.
Bucureşti-Câmpina este cea mai veche secţiune (2004): „Îşi arată deja vârsta şi necesită tot mai multe reparaţii. Observăm tergiversarea staţiilor Feteşti şi Ciulniţa, începute abia în 2023, şi viteza mică de pe segmentul Floreşti-Predeal. Restul tronsoanelor de pe coridor sunt proiectate la 140-160 km/h. Mai există 250 km în execuţie. Pe Simeria-Ghioroc, loturi semnate în 2017 pe 3 ani, depăşirile de termene variază între 4 şi 7-8 ani. Braşov-Sighişoara a pornit în 2020 şi acum perspectiva de finalizare este de vreo 5 ani dacă totul merge bine, dar recordul de 11 ani poate fi doborât! Chiar şi după terminarea acestor lucrări, coridorul principal Constanţa-Curtici nu va fi complet deoarece lipseşte partea critică Predeal-Braşov, cu tunel nou, unde studiul de fezabilitate este întârziat şi finanţarea este incertă”.
280 kilometri din PNRR sunt atribuiţi şi deocamdată sunt în faza de proiectare: Arad-Timişoara, Lugoj-Caransebeş, Cluj-Napoca-Episcopia Bihor.
„Poate jaloanele din PNRR şi faptul că au un singur fir, deci circulaţia va fi închisă complet, vor ajuta loturile să progreseze mai rapid. Dar slabe speranţe… 320 de kilometri de cale ferată modernizată din temelii sunt în licitaţie şi contestaţii. Craiova-Caransebeş (inclusiv un nou tunel în zona critică Balota) intră pe Programul Transport, urmaşul POIM, care are deja mult mai multe lucrări decât bani disponibili. Pe Timişoara-Lugoj avem o licitaţie întârziată, deci termenul PNRR din 2026 este deja un vis frumos. Din aceste cauze, întreaga regiune a Moldovei nu a văzut încă bani europeni pe feroviar! Studiile de fezabilitate pe Ploieşti-Suceava şi Paşcani-Iaşi sunt în procedura obţinerii acordului de mediu dar finanţarea nerambursabilă este puţin probabilă fiindcă fondurile din Programul Transport nu mai ajung, iar ministrul deja a sugerat că s-ar putea folosi împrumuturi de la Banca Mondială. Între timp, CFR a reuşit să securizeze finanţare din PNRR pentru reînnoiri de cale pe traseul existent. Sunt proiectele